Cine este cea de-a treizeci şi noua persoană decedată. Cabral: „Nu mai putem decât să plângem”

Anunţul a fost făcut de Cabral, pe pagina lui de Facebook. Vedeta tv a anunţat că Alex nu mai este şi mulţumeste tuturor pentru sprijin.

„Dragii mei, Alex nu mai este. Acum pentru el nu mai putem decât să plângem. Mulțumesc pentru tot sprijinul, le ținem pumnii celor care încă lupta, la fel și familiilor și prietenilor lor”, a scris Cabral.

INCENDIU COLECTIV. Numărul morţilor a ajuns la 39. ŞAPTE răniţi au decedat sâmbătă UPDATE

 

În urmă cu câteva zile, Cabral Ibacka a transmis un mesaj emoţionant despre starea prietenului său rănit în incendiu.

„E solid prietenul meu. Şi destul de înalt.

Şi râdem mult. Cu toate că nu ştie de glumă, râdem mult.

Alex Chelba îl cheamă.

Şi e un capsoman şi-un fixist.

Are 33 de ani şi e un băiat serios. Uneori chiar enervant de serios.

Munceşte de rupe. Aleargă cu aparatul ăla al lui, cară multe kile de obiective, fuge dintr-un loc într-altul… ba fotografie, ba video.

Nu ştie să zică nu. Cu toate că nu-i tace gura aia bogată… nu ştie să refuze. Sare să ajute, să sprijine, să rezolve.

E un băiat extraordinar.

Şi plâng ca un idiot pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi spus vreodată cât de mişto cred că este.

Am despăturit un cearşaf curat şi i-am pus aparatul pe el.

Când s-a declanşat iadul el filma, fix în partea cealaltă faţă de ieşirea blestematului club.

Când s-a pornit totul a încercat să iasă.

N-a reuşit.

A căzut la câţiva metri de ieşire, năucit de fumul toxic, simţind cum arde carnea pe el.

Au început să-l calce oamenii în picioare.

A reuşit să se mai târască unul sau doi metri… cineva din intrare l-a tras afară. Poate Despot, poate Rugină, poate Claudiu, poate un altul dintre cei care s-au dovedit a fi eroi în noaptea aia groaznică.

L-au tras afară şi pe el şi pe aparatul lui, pe care instinctiv i se încleştaseră mâinile.

Aparatul lui, cumpărat din multe, foarte multe ore de muncă. Aparatul lui, pentru care mai trebuie să muncească.

Aparatul lui nou-nouţ şi care acum e o epavă.

A ajuns la spital pe picioare, a povestit ce s-a întâmplat cu amănunte. Am ajuns să-l văd la câteva ore după, de la aeroport am alergat direct la el.

Era intubat, începuseră să apară problemele.

Am vorbit puţin, l-am certat, l-am necăjit că mă duc să mănânc falafel fără el… încercam să fac glume şi tot ce reuşeam era să-mi muşc buzele ca să nu-mi bubuie lacrimile.

Ne-au mutilat prietenii. Alex se chinuie de patru zile să supravieţuiască. Teodora se agaţă, aşa cum a trebuit să înveţe, de viaţă. Ştefan Dan se chinuie şi el, în spital la SRI.

Ne-au nenorocit prietenii.

Am despăturit un cearşaf şi-am pus aparatul lui Alex pe el.

De patru zile ne-am mutat la spital. De patru zile ne-am abandonat vieţile, de dimineaţă şi până în noapte stăm acolo.

Dar acum e seară şi după ce-am despăturit un cearşaf i-am pus aparatul pe el.

O epavă. Plastic ars, plastic crăpat, plastic topit. Până şi cauciucul e topit.

Mă uit la aparatul ăsta şi mi-e groază să ştiu că şi carnea lui Alex a păţit la fel.

Ştiu ce-am de făcut. I-l dau la reparat. Şi dacă nu se repară… îi fac rost de altul.

Aparatul ăsta este viaţa lui.

Dacă salvez aparatul… îl salvez şi pe el.

Dacă repar aparatul nu-mi moare prietenul.

Un om extraordinar, un fotograf bun, un om incredibil de muncitor. Şi de corect.

Prietenul meu, Alex.”