Cod ROŞU de furtună. Ploi abundente şi vânturi puternice. Populaţia, îndemnată să se adăpostească

Aproape 30 de provincii din nordul statului Filipine au fost plasate sub cod roşu de furtună luni, înainte de sosirea taifunului Yutu, care a generat deja pe insulă ploi abundente şi vânturi puternice, informează DPA.
Iulian Tudor
29 oct. 2018, 07:32
Cod ROŞU de furtună. Ploi abundente şi vânturi puternice. Populaţia, îndemnată să se adăpostească

Biroul de meteorologie a avertizat că Yutu ar putea să declanşeze inundaţii, alunecări de teren şi valuri uriaşe, îndemnându-i pe rezidenţii din zonele cu altitudini mici şi comunităţile costiere să rămână în alertă şi să evacueze acele regiuni dacă acest lucru va fi necesar.

Yutu, un taifun uriaş cu diametrul de 800 de kilometri, generează vânturi ce ating în mod constant viteze de 170 de kilometri pe oră şi rafale cu viteze de până la 210 kilometri pe oră, potrivit Agerpres.

Yutu se deplasează pe direcţia vest – sud/vest cu 20 de kilometri pe oră, iar specialiştii se aşteaptă ca el să ajungă pe insulă în provinciile nordice Isabela şi Aurora marţi dimineaţă.

Ploi abundente şi vânturi puternice s-au abătut deja asupra provinciilor nordice din Filipine. „Rezidenţii din acest zone, în special aceia care trăiesc în apropiere de râuri canalizate, în regiuni cu altitudini joase şi în ariile muntoase, sunt sfătuiţi să ia măsurile potrivite împotriva unor posibile inundaţii şi alunecări de teren”, au transmis reprezentanţii Biroului de meteorologie într-un comunicat, potrivit Agerpres.

„Valurile înalte sunt de asemenea posibile în zonele de coastă din provinciile Ilocos Norte, Ilocos Sur, La Union, Cagayan, Isabela şi Aurora. Pescarii şi aceia care deţin mici ambarcaţiuni sunt sfătuiţi să nu se aventureze pe mare”, precizează acelaşi comunicat.

Echipele de intervenţie au fost plasate în stare de alertă, unităţi locale guvernamentale au fost direcţionate „pentru a lua măsuri pro-active în împiedicarea dezastrului”, potrivit Agenţiei naţionale de reducere a riscurilor de dezastre.

Zona ce va fi afectată de Yutu cuprinde aceleaşi provincii filipineze care au fost devastate în septembrie de taifunul Mangkhut, care a provocat alunecări de teren masive şi inundaţii care au ucis peste 100 de persoane.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Ce conțin roșiile vândute piețe și de ce nu mai au gustul bun de pe vremuri: “Toate se acumulează”
Capital.ro
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Playtech.ro
Reacţia lui Hagi când Loredana s-a aşezat lângă el! Nu a putut să reziste când a văzut decolteul vedetei. Imaginea momentului
DailyBusiness
E GRATIS! Guvernul oferă 2.000 de lei sub formă de vouchere
Adevarul
Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Ce trebuie să facem înainte de a cumpăra cireșe. Explicațiile experților
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Cancan.ro
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea Bălan și Gina Pistol au COMIS-O!
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Au apărut cireșele și căpșunile românești, de la micii producători! Cat costă kilogramul în piețele din România
Capital.ro
Adevărul despre ROȘIILE DIN PIAȚĂ. Ce trebuie să știe cei care le consumă
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
substantial.ro
Descoperă rețeta tradițională a Plăcintei cu Carne: Secretele unui gust autentic și savuros
MediaFlux
Se dau 800 DE LEI pentru FAMILII. Unde se pot DEPUNE DOSARELE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'