Corina Creţu a vizitat Spitalul de Urgenţă din Bistriţa, reabilitat cu fonduri europene

Comisarul european Corina Crețu a efectuat, vineri, o vizită la Ambulatoriul integrat al Spitalului Județean de Urgență din Bistrița, unde s-au investit, prin fondurile europene, 8,2 milioane de euro pentru reabilitarea a trei aripi ale clădirii și pentru achiziția de echipamente medicale performante, dar și noua maternitate și Secția de Chirurgie de la SJU Bistrița, unde lucrările la Blocul operator centralizat, în valoare totală de peste 4,4 milioane euro, sunt aproape de final.
Iulian Tudor
06 mai 2016, 10:32
Corina Creţu a vizitat Spitalul de Urgenţă din Bistriţa, reabilitat cu fonduri europene

Investițiile în dezvoltarea sistemului de sănătate sunt printre cele mai importante, iar din partea Comisiei Europene există consecvență și sprijin concret. Le mulțumesc tuturor medicilor și angajaților de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru eforturile depuse în slujba bistrițenilor!„, a scris comisarul Corina Crețu, pe Facebook.

Cu privire la investițiile europene pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România, Corina Crețu a mai subliniat că statul român nu poate construi spitale noi dacă Guvernul nu trimite la Bruxelles o hartă a nevoilor medicale din România, aceasta fiind o condiție ex-ante impusă de Comisia Europeană, pe care autoritățile din România o cunosc încă din 2014.

Alături de Corina Crețu au mai fost vicepremierul Vasile Dâncu, managerul și directorul administrativ al SJU Bistrița, Mircea Gelu Buta respectiv Gabriel Lazany, directorul Policlinicii, dr. Petru Orza, președintele CJ Radu Moldovan, deputatul Doina Pană, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, directorul DSP BN, dr. Anca Andrițoiu, dar și fostul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo.

CITEŞTE ŞI: Corina Creţu avertizează: Dacă România nu accelerează atragerea fondurilor europene, îşi va crea riscuri economice

DailyBusiness
Aliatul din bucătărie la care nu te-ai fi gândit. Cum poți curăța rapid vasele arse cu un truc simplu
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Țara pe care e bine s-o eviți când mergi în vacanță. Nu te simți în siguranță nici măcar ziua, deși mulți turiști o consideră spectaculoasă
Capital.ro
Anunț pentru cine scoate bani de la bancomat. Trebuie să verifice lunar. E necesar dacă au folosit un ATM
Playtech.ro
Soțul, soția sau părinții coasigurați nu mai sunt scutiți de plată. Ce se schimbă de la 1 septembrie
Adevarul
Depozitarea greșită a roșiilor le strică aroma. Lângă ce alimente își păstrează cel mai bine proprietățile
wowbiz.ro
Oana Zăvoranu, distrusă de durere: „Plâng în hohote, urlu...”. Vedeta este în doliu, după ce și-a pierdut cel mai apropiat prieten: „Ce mă fac fără tine?!”
Evz.ro
Mihaela Rădulescu, coincidență stranie. Este legat de doi bărbați
Prosport.ro
Cum arată acum femeia care i-a transformat definitiv viața lui Ionuț Luțu, omul în care Gigi Becali are cea mai mare încredere
kanald.ro
Un bărbat a murit carbonizat în propria locuință, în Galați. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Meniul special cerut de Jennifer Lopez la București! Alimentele de care nu a vrut să audă
Capital.ro
Zi de doliu! S-a stins cel mai îndrăgit actor. Toată lumea l-a iubit: ”Avea o inimă uriașă”
StirileBZI
A doua pensie pentru unii români! Cine sunt norocoșii
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Această vitamină protejează inima și creierul: scade tensiunea și previne AVC-ul