CRIZA IMIGRANŢILOR. În data de 13 mai 1939, pachebotul german transatlantic Saint-Louis, pornea către America din Portul Hamburg. La bordul navei erau 937 de pasageri, cei mai mulţi dintre ei fiind evrei germani care se refugiau de frica celui de-al Treilea Reich.

Cu câteva luni înainte de fuga lor avusese loc aşa-numita Noapte de Cristal, ce a durat din 9 până în 13 noiembrie 1938 şi a fost provocată de un atentat comis pe 7 noiembrie, la Paris, de adolescentul polonez de origine evreiască Herschel Grynszpan, soldat cu moartea diplomatului german Ernst von Rath. În urma acestui pogrom de câteva zile, sute de evrei au fost asasinaţi de nazişti, eveniment ce a marcat declanşarea Holocaustului în Europa. 

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Bianca, o tânără de 20 de ani, este disperată că nu își ...

ȘOCANT. O tânără, la un pas de moarte după ce a băut cafea ...

De frică, unii dintre evreii care scăpaseră cu viaţă de furia naziştilor au strâns banii necesari pentru a lua o viză şi a se refugia în America, unde sperau că îşi vor face o viaţă mai bună.

Citeşte şi Aurescu: Împărţirea cotelor de migranţi NU e SUFICIENTĂ. E important să tratăm SURSA problemei refugiaţilor

Din nefericire însă, când pachebotul pe care se aflau a ajuns în port, la Havana, autorităţile cubaneze nu le-au permis debarcarea pe insulă. Ostilă evreilor, „ţara se afla şi în recesiune economică, iar populaţiei cubaneze nu-i plăcea numărul relativ mare de refugiaţi care erau percepuţi ca fiind o potenţială concurenţă pentru şi aşa puţinele locuri de muncă” din Cuba. Numai 29 dintre evreii care au vrut să vină în Cuba primiseră autorizaţie să rămână în această ţară. 

Cote de refugiaţi

După ce a plecat din Havana, pachebotul cu refugiaţi şi-a încercat norocul şi în Statele Unite. Nava mergea atât de aproape de coastele Floridei, încât pasagerii puteau vedea luminile din Miami. Atunci a fost trimisă o telegramă preşedintelui Franklin Roosevelt, prin care refugiaţii îi solicitau acordarea de azil. Niciodată acea telegramă nu a primit vreun răspuns din partea lui.

După acest episod, presa americană a făcut cunoscută pe larg situaţia critică a pasagerilor de pe pachebot. Dar Legea Imigraţiei din 1924 din SUA limita numărul de refugiaţi care urma să fie admis în fiecare an. Or, în vara anului 1939, cota de imigraţi fusese deja atinsă.

Citeşte şi Criza refugiaţilor: Ungaria trimite imigranţii economici înapoi în ţările din care au intrat pe teritoriul său

Chiar dacă americanii condamnau politica regimului nazist şi erau indignaţi de aceasta şi de soarta imigranţilor, mai presus de acestea susţineau politica internă referitoare la restricţiile de imigraţie. Criza economică din 1929 trimisese milioane de americani în şomaj, iar venirea imigranţilor era privită ca fiind o ameninţare şi pentru ultimele locuri de muncă disponibile.

Amintiri ruşinoase

Pachebotul a făcut cale întoarsă spre Europa aflată sub regimul nazist. Mulţi dintre pasageri au fost victimele lagărelor în care au dispărut familii întregi, între care şi una care fusese pe feribot şi murise în lagărul de la Auschwitz. 

Amintirea tuturor membrilor acelei familii a fost imortalizată într-o fotografie ce a fost denumită „amintirea ruşinoasă de pe pachebotul Saint-Louis” şi a fost reprodusă în muzeele holocaustului din toată lumea. 

Citeşte şi Criza imigranţilor: Budapesta vorbeşte despre pericolul unui CALIFAT EUROPEAN UNIT

Această fotografie ne aminteşte de ceea ce se întâmplă acum, de situaţia critică din Europa care este asaltată de mii şi mii de imigranţi care vin zilnic pe Bătrânul Continent. Mediterana a devenit un cimitir marin, unde, din 2000 şi până în prezent şi-au pierdut viaţa peste 30.000 de imigranţi călătorind în ambarcaţiuni care s-au scufundat în mare.

Ţările europene care îi primesc pe fugari par a fi depăşite de acest aflux de imigranţi care încep să inflameze spiritele în Europa. Opinia publică oscilează între bunăvoinţă utopică şi xenofobie mai mult sau mai puţin manifestă, între resemnare şi revoltă în faţa unor valuri de fugari ce au plecat, teoretic, de teama conflictelor, dar nu se ştie exact câţi dintre aceştia au avut motive reale pentru a se refugia şi câţi pot fi de rea credinţă şi, mai rău, dacă şi câţi din rândul fugarilor ar putea fi terorişti.