Dezvăluiri din şedinţa PSD: Dragnea, dezlănţuit la adresa lui Tăriceanu! Ce îi reproşează liderului ALDE

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri, 22 septembrie, a avut multe momente tensionate. Dincolo de discuţiile aprinse dintre participanţi, membrii CEx au lansat atacuri şi la partenerii de alianţă.

22 sept. 2018, 18:49
Dezvăluiri din şedinţa PSD: Dragnea, dezlănţuit la adresa lui Tăriceanu! Ce îi reproşează liderului ALDE

Liviu Dragnea l-a criticat în termeni duri pe Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, pentru că l-ar „ţine în braţe” pe Tudorel Toader. Preşedintele Senatului l-ar fi rugat pe Dragnea să nu îl schimbe pe ministrul Justiţiei. Preşedintele PSD a anunţat însă că Toader va fi remaniat în prima săptămână după referendum, pentru că se opune amnistiei şi graţierii. Dragnea a reiterat faptul că Toader ocupă un loc al PSD în Executiv, scrie stiripesurse.ro.

Războiul în PSD continuă: Ţuţuianu cere excluderea lui Rădulescu „mitralieră” şi ameninţă cu procese

Dragnea l-a acuzat, în lipsă, pe Tăriceanu că a blocat şi legea offshore, după ce s-ar fi întâlnit cu oameni din industrie. Pe de altă parte, amnistia fiscală ar fi fost blocată la nivelul Secretariatului General al Guvernului, condus de Andreea Lambru, susţinută de ALDE. În acest context, Dragnea anunţat că Toni Greblă a acceptat să preia funcţia deţinută de Lambru. Viorica Dăncilă a aflat acest lucru chiar în CEx, iar Dragnea a anunţat-o că luni are programată o întâlnire cu Greblă.