Dobrovolschi: Legea privind eliminarea taxelor a fost tratată în grabă de Parlament. Indică un periculos populism electoral

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat marți că șeful statului susține eliminarea unor taxe, însă unele prevederi din legea pentru eliminarea celor 102 taxe conțin indicii de neconstituționalitate.
Iulian Tudor
15 nov. 2016, 12:03
Dobrovolschi: Legea privind eliminarea taxelor a fost tratată în grabă de Parlament. Indică un periculos populism electoral

„Primul lucru pe care vreau să îl subliniez este că domnul președinte Klaus Iohannis este un susținător al ideii eliminării unor taxe. Avem prea multe taxe. În esență, reducerea numărului lor este o idee bună. Cazul de față este însă unul special. Vorbim despre o lege cu un impact bugetar semnificativ, care, chiar dacă presupune efecte importante, nu s-a bucurat de etapa normală și necesară a unei dezbateri publice. Este, așa cum a numit-o domnul președinte, o modalitate heirupistă, care este fundamental contraproductivă și dăunătoare României. Graba cu care a fost tratat acest subiect de către Parlament și care indică un periculos populism electoral a făcut ca unele dintre măsurile prevăzute de textul legii să conțină indicii de neconstituționalitate„, a precizat Mădălina Dobrovolschi, potrivit Agerpres.

Ea a amintit că șefii SRR și SRTv, sindicatele, organismele și asociațiile de profil i-au cerut președintelui Iohannis să nu promulge legea care prevede și eliminarea taxei radio-tv. Dobrovolschi a adăugat că șeful statului a încurajat consultarea publică pe acest subiect și prin dezbaterea organizată de Active Watch săptămâna trecută.

Președintele Klaus Iohannis consideră că Legea privind eliminarea unor taxe și tarife trebuie supusă unui control de constituționalitate, înainte de a parcurge următorii pași spre promulgare„, a arătat purtătorul de cuvânt al președintelui.

Președintele Klaus Iohannis a trimis, marți, Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a anunțat Administrația Prezidențială.

CITEŞTE ŞI: Dragnea, după ce Iohannis a atacat la CCR legea privind eliminarea taxelor: Preşedintele îi umileşte pe români

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu, răspuns dur după atacurile lui Angelescu: „Dacă există un război la Rapid, nu e problema clubului Dinamo!”. Exclusiv
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Cum faci o reclamație la ANRE dacă furnizorul de energie te-a taxat incorect și vrei să-ți recuperezi banii
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar