Doctorul Gheorghe Burnei s-a pensionat

Doctorul Gheorghe Burnei s-a pensionat. Potrivit unui document publicat pe site-ul Paulei Rusu, medicul şi-a încetat activitatea la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, în data de 22 septembrie 2017.
Romania TV
30 sept. 2017, 09:35
Doctorul Gheorghe Burnei s-a pensionat

„Domnului Gheorghe Burnei, profesor universitar la Disciplina Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Marie Courie”, Departamentul 11, Facultatea de Medicină, îi încetează contractul individual de muncă începând cu data de 22.09.2017, fiind pensionat pentru limită de vârstă”, se arată într-o decizie semnată de Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila” din București.

Medicul Gheorghe Burnei poate să profeseze în spitale de stat, a decis Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Municipiului Bucureşti a decis, în data de 29 septembrie, să ridice interdicţia impusă lui Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, această măsura putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel.

Medicul Gheorghe Burnei este acuzat de procurori că ar fi mascat mita cerută de la părinţii unor pacienţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Analiștii Fanatik au făcut deja primul 11 al României pentru barajul din martie 2026. Marea surpriză de la mijloc vine de la Craiova!
Capital.ro
EXCLUSIV. Cometa politică Călin Georgescu. Dan Andronic a aflat de ce s-a prăbușit complet: Asta e concluzia tristă
Playtech.ro
Brazi naturali în ghiveci, preţuri actualizate. Cât costă la final de noiembrie un pom de Crăciun
Adevarul
„Trebuie dați afară cei angajați pe pile” - Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
O mamă și fiul de 8 ani au fost găsiți fără suflare la câteva ore distanță, în locuri diferite. Primele ipoteze luate în calcul de anchetatori
iamsport.ro
Ladislau Bölöni îi bate obrazul premierului Ilie Bolojan: 'Eu așa am auzit'
MediaFlux
Prima reacție a lui Zelenski la planul secret negociat de Trump cu Rusia
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume