Doi copii diagnosticaţi cu SHU vor fi externaţi vineri de la „Marie Curie”

Doi dintre cei trei copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic- uremic, internaţi la Spitalul "Marie Currie", vor fi externaţi vineri, anunţă reprezentanţii spitalului.
Alina Costache
11 mart. 2016, 09:34
Doi copii diagnosticaţi cu SHU vor fi externaţi vineri de la

Medicii de la Spitalului „Marie Curie” au anunţat că doi dintre cei trei copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic- uremic (SHU) care se mai află în secţia de nefrologie vor fi externaţi vineri, 11 martie.

„Astfel, pe secţia de nefrologie rămâne internat un singur copil (n.r – copilul din Mioveni) care se simte mai bine şi care, începând de astăzi, nu va mai fi supus procedurilor de dializă peritoneală”, se spune într-un comunicat al spitalului „Marie Curie”.

Medicii au mai anunţat că, pentru toţi cei 11 copii trataţi în secţia de nefrologie a Spitalului „Marie Curie” faza acută a afecţiunilor s-a încheiat. Aceştia vor râmâne însă sub supraveghere la distanţă.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) reamintesc, printr-un comunicat de presă, importanţa măsurilor de prevenţie, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. „Specialiştii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar şi tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune”, se arată în comunicat.

CITEŞTE ŞI Institutul Cantacuzino: Brânza de la Brădet şi carnea de pui nu sunt sursa îmbolnăvirii copiilor

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Cinci zodii cu noroc la bani în iunie. Le așteaptă fericire și opulență
Capital.ro
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Informația momentului despre salariul minim! Cum va fi stabilită formula de calcul
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Alex Dobrescu, un nou ordin de protecție! Reclamanta este fosta sa soție, cu care are un băiat 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
Sfinții CONSTANTIN și ELENA. Ce nume sărbătorim astăzi
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'