Doliu în fotbal. A murit „tatăl” Cupei Mondiale

Sculptorul italian Silvio Gazzaniga, cel care a realizat trofeul Cupei Mondiale la fotbal, a murit, luni, la 95 de ani.

01 nov. 2016, 06:42
Doliu în fotbal. A murit „tatăl” Cupei Mondiale

Născut la Milano în 1921, Gazzaniga este cel care a realizat designul şi a construit macheta trofeului Cupei Mondiale, ce se acordă câştigătoarelor Campionatelor Mondiale încă din 1974. A fost, aşa cum scriu jurnaliştii italieni, „tatăl Cupei”.

A creat mai multe trofee în lumea sportului, dar cel al Cupei Mondiale rămâne cel mai cunoscut. Acesta a fost ales din 53 de concurenţi în cadrul unei competiţii organizate de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) după Campionatul Mondial din 1970, organizat de Mexic. „Reprezintă bucuria, fericirea şi măreţia sportivului în momentul victoriei„, spunea Silvio Gazzaniga. Tot Gazzaniga a creat şi trofeul Cupei UEFA/Europa League sau Supercupa Europei.

S-a stins liniştit, în somn, acasă. Noaptea trecută a mers la somn, iar de dimineaţă când am fost să-l trezim ne-am dat seama că nu mai respiră, nu mai avea puls„, a declarat George Gazzaniga, fiul lui Silvio, citat de jurnaliştii Gazzettei dello Sport.