Donald Trump recunoaşte că a apelat la teste de ADN pentru reuniunea copiilor imigranţilor cu părinţii lor

Administraţia Trump a recunoscut, joi, că serviciile sale au folosit teste de ADN pentru reuniunea a "cel puţin 3.000" de migranţi minori cu părinţii lor, între care cel puţin 100 având vârste sub 5 ani, împreună cu părinţii lor interpelaţi pentru că au intrat ilegal în SUA.
Sânziana Stancu
05 iul. 2018, 20:12
Donald Trump recunoaşte că a apelat la teste de ADN pentru reuniunea copiilor imigranţilor cu părinţii lor

„Am procedat la teste de ADN pentru a confirma legăturile de paternitate, rapid şi riguros”, a declarat ministrul american al Sănătăţii, Alex Azar, într-o conferinţă de presă difuzată prin telefon.

Serviciile americane s-au angajat într-o cursă contra cronometru pentru a le reda celor „aproximativ 100 de copii cu vârste de sub 5 ani” pe părinţii lor, de acum şi până marţi, conform unei decizii a Justiţiei, a mai precizat acesta.

De acum şi până în data de 26 Iulie, alţi minori se vor reuni cu părinţiilor, se mai precizează în comunicat.

Joi, autorităţile din Sănătate au precizat că, deocamdată, niciun copil de imigranţi separat de părinţii lui nu s-a reunit cu familia sa în cadrul custodiei federale, potrivit unui ordin recent, rămânând astfel în aşteptare până Marţi, săptămâna viiotare.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu, răspuns dur după atacurile lui Angelescu: „Dacă există un război la Rapid, nu e problema clubului Dinamo!”. Exclusiv
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Cum faci o reclamație la ANRE dacă furnizorul de energie te-a taxat incorect și vrei să-ți recuperezi banii
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar