Facturi, preţuri, investiţii, decizii. Piaţa de energie, disecată la conferinţa Live Business organizată de ECONOMICA.NET

Energia a fost unul dintre subiectele fierbinţi ale acestui an, iar cele mai importante teme ale sectorului, cu impact direct asupra tuturor cetăţenilor României, au fost dezbătute luni, cu invitaţi de marcă din domeniu şi reprezentanţi la cel mai înalt nivel al autorităţilor, la conferinţa Live Business, organizată de ECONOMICA.NET luni, la Palatul Parlamentului.

23 oct. 2017, 07:03
Facturi, preţuri, investiţii, decizii. Piaţa de energie, disecată la conferinţa Live Business organizată de ECONOMICA.NET

Anul acesta, energia electrică din România a înregistrat cele mai mai mari preţuri de pe bursă din istorie. Cinci traderi de energie au dat faliment, facturile românilor au crescut în două rânduri, Autoritatea de Reglementare în domeniu a devenit subiect al anchetelor parlamentare. Asta în contextul în care finalul acestui an marchează liberalizarea totală a pieţei de electricitate, şi zeci de firme se bat pe cele opt milioane de consumatori casnici.

Piaţa auto a crescut exploziv, şi sute de mii de maşini, vechi şi noi, au apărut pe străzi. Coroborat cu creşterea economică, care a condus la o creştere a sectorului de transport al mărfurilor. În aceste condiţii, preţul carburanţilor a devenit un subiect foarte sensibil pentru toată lumea, fie că vorbim despre şoferi de maşini mici, fie patroni de firme de transport. Ultimele decizii ale Guvernului au crescut nivelul taxelor, şi implicit ale preţurilor la pompă. Cât de justificată este creşterea taxelor? Cât de justificate sunt preţurile cerute de companiile petroliere?

Toate acestea, şi multe altele, au fost dezbătute de invitaţi de marcă, directori în companiile energetice mari ale României, parlamentari, oficiali ai Autorităţii de Reglementare, ministrul Energiei şi al Finanţelor, luni, la conferinţa Live Business, organizată de ECONOMICA.NET la Palatul Parlamentului.

Conferinţa, dezbaterile, întrebările presei şi răspunsurile mediului de business şi ale autorităţilor au fi transmise live pe site-ul ECONOMICA.NET şi pe pagina de facebook economica.net, luni, începând cu ora 09.30.

Ulterior, cele mai importante declaraţii vor putea fi citite şi vizionate pe site-ul #economica# şi în emisiunea tv Economica Express care se difuzează în fiecare zi la România TV.

Cele mai importante subiecte dezbătute, luni, în cadrul evenimentului sunt:

Ministrul Apărării: Achiziţiile de tehnică militară se vor face prin legea offset-ului

Marius Nica: România va absorbi fonduri europene de circa 3,7 mld. euro până la finalul anului

Contracte de 900 mil. euro pentru drumuri judeţene urmează să fie semnate în următoarele două luni

Vicepremierul Marcel Ciolacu: Relansarea marilor proiectelor de investiţii, prioritatea strategică zero a Guvernului

Vicepremierul Ciolacu: Taxa de solidaritate nu va însemna nicio cheltuială în plus pentru angajator

Toma Petcu, ministrul Energiei: Hidroelectrica va fi listată la bursă, probabil, în 2018

Ministrul Energiei: Cea mai mare companie energetică din Israel va retehnologiza CET Mintia