Femei, mecanic de locomotivă. Vezi la cât poate ajunge salariul şi care sunt condiţiile

Grup Feroviar Român (GFR) a organizat campania de lansare a unui program inovator, parte a politicii grupului de formare profesională a resurselor umane. Programul, denumit "Femei, mecanic de locomotivă: şanse egale în profesii feroviare", este dedicat pregătirii şi ulterior a angajării în companie, a femeilor pe postul de mecanic de locomotivă.

21 mart. 2017, 17:01
Femei, mecanic de locomotivă. Vezi la cât poate ajunge salariul şi care sunt condiţiile

„Acest program este primul dintr-o serie acţiuni iniţiate de către GFR pentru a deschide femeilor drumul către o meserie destinată, până acum, exclusiv bărbaţilor. Înainte să lansăm acest program am avut o analiză detaliată a locurilor de muncă pe care GFR le poate oferi femeilor. Toate aceste aceste posturi oferă salarii cu mult peste un salariu mediu pe economie. Programul este la început, ne vom concentra şi pe colaborarea cu Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Vrem, de asemenea să găsim şi alte soluţii de finanţare a acestui program, dar, în cazul în care nu găsim, îl vom finanţa noi singuri”, a precizat Sorin Chinde, Director General al Grup Feroviar Român, citat de Club Feroviar.

Profesia de mecanic de locomotivă este una de nisă iar obiectivul GFR este de a facilita femeilor accesul la această profesie care poate fi una stabilă.

Cursul de calificare se desfăşoară pe durata a nouă luni, după care urmează un stagiu intern de 7 luni, prin intermediul căruia se vor obţine diverse calificări. Salariul oferit variază între 2.200 – 2.500 lei, plus alte sporuri. Ne confruntăm cu o problemă în industria feroviară, aceea că găsim cu greu tineri dornici să lucreze în calea ferată. Se recrutează tot mai greu forţă de muncă în acest domeniu, astfel că acest program vine în sprijinul pieţei muncii. Programul dispune de un număr de 79 de locuri”, a precizat Octavian Ionescu, Director Resurse Umane, Grup Feroviar Român, potrivit capital.ro.