Prinţul Charles vrea un circuit economic în jurul bisericilor medievale abandonate din România

Fundaţia Prinţul de Wales România lucrează la un nou model de dezvoltare pentru bisericile medievale abandonate. Fundaţia îşi propune restaurarea unor clădiri istorice şi crearea unui mic circuit economic în jurul lor, proiectul urmând să înceapă cu biserica Drăuşeni din judeţul Braşov.
Iulian Tudor
01 iun. 2017, 08:22
Prinţul Charles vrea un circuit economic în jurul bisericilor medievale abandonate din România

Potrivit Fundaţiei Prinţul de Wales România, Prinţul de Wales a vizitat, miercuri după-amiază, trei biserici medievale din judeţul Braşov: Drăuşeni, Homorod şi Mercheasa. Cele trei biserici au fost construite în jurul anilor 1200, în stil romanic şi extinse în 1500 în varianta în care le găsim şi astăzi.

Bisericile, înconjurate de fortificaţii din secolele XIV şi XV, au fost construite de comunitatea saxonă care s-a stabilit în Transilvania acum 800 ani. În 1990, în Transilvania locuiau un sfert de milion de saxoni, iar astăzi au rămas mai puţin de 15.000.

Citeşte şi Prinţul Charles, turist în Bucureşti. Ce obiective a vizitat prinţul moştenitor UPDATE

Fundaţia Prinţul de Wales România lucrează, împreună cu Fundaţia Bisericilor Fortificate şi cu autorităţile române, la un nou model de dezvoltare pentru bisericile medievale abandonate. Fundaţia nu îşi propune doar să restaureze clădirile istorice, ci şi să creeze un mic circuit economic în jurul lor, ceea ce va asigura întreţinerea acestora pe viitor şi va crea locuri de muncă pentru localnici.

„Fundaţia Prinţului intenţionează să piloteze noul model cu biserica Drăuşeni. Cei 800 de ani de istorie impresionantă a bisericii sunt acum în ruină, pentru că întregul loc este vandalizat şi neglijat. Organizaţia a dezvoltat un plan care include renovarea bisericii, construirea unei cafenele, a unor facilităţi de cazare în clădiri adiacente şi a unor ateliere de materiale tradiţionale. Toţi angajaţii vor fi localnici, iar locul va fi inclus în circuitele turistice ca unul al artei şi meşteşugurilor. Dacă proiectul pilot are succes, modelul ar putea fi extins şi către alte monumente asemănătoare din regiune”, arată Fundaţia Prinţul de Wales România.

În sudul Transilvaniei sunt aproximativ 250 de biserici şi sate medievale aflate în pericol, multe dintre ele fortificate şi construite acum 400-600 de ani.

„Regeneration Through Heritage” este un concept de succes al organizaţiei Prinţului de Wales, care susţine atât conservarea patrimoniului, cât şi stimularea economică.

Prinţul Charles s-a aflat, miercuri, în satul Viscri, judeţul Braşov, unde s-a întâlnit cu membri ai Pro Silva, organizaţie europeană care susţine un management forestier responsabil. Prinţul de Wales a avut şi discuţii cu fermierii din zonă, care ar putea să acceseze noi pieţe, chiar în străinătate.

Citeşte şi Klaus Iohannis şi Prinţul Charles au discutat despre Parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie

De asemenea, Prinţul Charles a primit, luni, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca ca semn de recunoaştere a contribuţiei deosebite a Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoaşterii mediului spiritual şi natural românesc peste hotare, precum şi pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi România.

Fundaţia Prinţul de Wales România este singura organizaţie a acestuia din România şi a fost înfiinţată în urmă cu doi ani. Aceasta susţine conservarea patrimoniului cultural, agricultura şi dezvoltarea sustenabilă. În fiecare an, organizaţia oferă cursuri de pregătire pentru restaurarea clădirilor istorice, pentru revitalizarea meşteşugurilor vechi şi stimularea micilor afaceri.

Fundaţia are sediul în satul Viscri din judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO, unde o casă din 1700 a fost transformată în centru de pregătire şi pensiune.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar