Gigi Becali a vrut să cumpere altă echipă. „Da, m-a sunat!”

Gigi Becali a pierdut dreptul de a folosi numele Steaua şi a anunţat deja că a înregistrat numele FCSB ca nouă titulatură. CSA are dreptul de a folosi numele şi sigla Steaua, însă Gigi Becali are o altă problemă.

17 feb. 2017, 10:06
Gigi Becali a vrut să cumpere altă echipă. „Da, m-a sunat!”

Gigi Becali ar putea plăti 37 de milioane de euro despăgubiri pentru folosirea frauduloasă a siglei şi numelui Steaua în ultimul deceniu. Din acest motiv, a încercat să preia o altă echipă ca măsură de precauţie. Jucătorii ar fi semnat contracte cu noua echipă, urmând să joace la FCSB sub formă de împrumut. În plus, dacă Aramata va câştiga procesul, FCSB ar urma să intre în faliment.

STEAUA nu mai există OFICIAL. Ce s-a întâmplat cu marile echipe DEPARTAMENTALE din ŢĂRILE COMUNISTE

Gigi Becali a încercat să o preia pe Metaloglobus, liderul din Seria a II-a a Ligii a III-a din România, cu 35 de puncte, după primele 13 etape. Echipa e neînvinsă, iar obiectivul e promovarea în liga secundă. Clubul e deţinut de omul de afaceri Imad Kassas. Gigi Becali este în relaţii foarte bune cu omul de afaceri sirian, cei doi fiind prieteni.

Gigi Becali, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre FCSB. Când va recupera numele STEAUA

„Discuţia a durat 30 de secunde. M-a sunat Gigi şi m-a întrebat dacă îi vând echipa. Eu i-am spus că nu o vând. E munca mea aici de 10 ani, am investit şi chiar dacă suntem club de Liga 1, nu vreau să renunţ la club. Avem o bază frumoasă de pregătire. Dar nu s-a pus problema să dau echipa. Am văzut că a spus şi Gigi Becali la televizor că vrea echipa, dar eu avusesem deja discuţia cu el”, a spus Imad Kassas pentru Fanatik.