Grindeanu, despre criticile unor membri ai partidului: Sunt membru PSD de 21 de ani, nu de azi, de ieri. Nu mai înţeleg aceste tensiuni

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, întrebat despre criticile care i-au fost aduse de unii membri ai partidului, că este membru al PSD de 21 de ani, nu "de azi, de ieri" şi începe să nu mai înţeleagă aceste tensiuni, care însă au fost "spulberate" prin declaraţiile liderului PSD, Liviu Dragnea. Grindeanu a mai spus că el discută "chiar foarte mult" cu Dragnea.

RomaniaTV.net
07 iun. 2017, 08:42
Grindeanu, despre criticile unor membri ai partidului: Sunt membru PSD de 21 de ani, nu de azi, de ieri. Nu mai înţeleg aceste tensiuni

Nu spun mai multe. Eu chiar discut foarte mult cu domnul preşedinte Dragnea şi cred că dânsul a clarificat aseară toate aceste aspecte. Nu vreau decât să spun ce am mai spus, că adversarii PSD sunt în afara partidului, nu in interior. Sunt membru PSD de 21 de ani, nu sunt venit de azi, de ieri. Subliniez, aceste tensiuni încep să nu le mai înteleg, dar cred că au fost spulberate prin declaraţiile pe care domnul preşedinte Dragnea le-a dat”, a declarat, miercuri, premierul Sorin Grindeanu, întrebat despre criticile care i-au fost aduse de unii membri ai PSD.

El a mai spus că nu este rolul său să răspundă acestor critici. 

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, la Antena 3, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu „ca la început”, dând exemple de proastă colaborare cu Guvernul la nivelul Primăriei, unde proiectele „se lovesc de un zid”, iar relaţia Executivului cu administraţia locală este „mai proastă” decât pe vremea Cabinetului Cioloş.

După declaraţiile Gabrielei Firea, premierul Sorin Grindeanu a scris, luni, pe Facebook, că a fi premier este o „răspundere imensă” şi, pentru a pune în practică programul de guvernare, este nevoie de stabilitate, atrăgând atenţia că adversarii PSD „sunt în afara partidului”, respectiv PNL şi USR.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, marţi, la Parlament, că l-a rugat pe premierul Sorin Grindeanu să ”se abţină de la declaraţii politice”, după ce acesta a spus că a fi premier este o „răspundere imensă” şi a atras atenţia că adversarii PSD sunt în afara partidului, răspunzând astfel criticilor primarului Gabriela Firea care s-a plâns că relaţia Executivului cu administraţia locală este „mai proastă” decât pe vremea Cabinetului Cioloş.

Marşi seară, Dragnea a afirmat, la Antena 3, că nu intenţionează să-l schimbe din funcţie de premier pe Sorin Grindeanu, însă a spus că se va afla în curând dacă ”în urechea unor miniştri ciripesc alte păsărele trimise de anumite instituţii”.