Incendiu puternic în judeţul Constanţa. Un bărbat a fost găsit mort

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din localitatea constănţeană Murfatlar a murit, duminică seară, într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa, focul pornind cel mai probabil de la o scânteie care a căzut din sobă.

RomaniaTV.net
23 ian. 2017, 07:35
Incendiu puternic în judeţul Constanţa. Un bărbat a fost găsit mort

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au declarat că pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică seară la un incendiu izbucnit la o casă de pe strada Mihai Eminescu din localitatea Murfatlar. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Detaşamentul Palas pentru stingerea flăcărilor, scrie news.ro.

Vecinii au spus echipelor de intervenţie că în imobilul respectiv locuieşte un bărbat în vârstă de 64 de ani, care a nu a ieşit din casă după ce a izbucnit incendiul.

După ce au intrat în locuinţă, pompierii l-au găsit pe bărbatul respectiv carbonizat în una dintre camere.

De altfel, flăcările au distrus cele două camere ale imobilului şi bunurile dintre acestea.

Incendiul a fost stins după aproximativ 40 de minute, iar pompierii spun că cel mai probabil focul a pornit de la o scânteie care a căzut din sobă pe materiale combustibile, flăcările extinzându-se apoi cu repeziciune.

Trupul bărbatul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Citeşte şi Femeie de 64 de ani din Medgidia, rănită în urma unei explozii în locuinţa sa