Începe un nou RĂZBOI. Este inevitabil

Fostul comandant al forţelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a avertizat miercuri împotriva unui "extrem de posibil" conflict armat între Statele Unite şi China în Oceanul Pacific.
Iulian Tudor
24 oct. 2018, 19:22
Începe un nou RĂZBOI. Este inevitabil

„Cred că peste 15 ani, nu este inevitabil, dar extrem de posibil, să fim în război contra Chinei”, a declarat generalul american, recent trecut în rezervă, cu prilejul unui Forum privind securitatea, organizat la Varşovia.

În această perspectivă, „Statele Unite au nevoie de un stâlp european foarte puternic”, a subliniat Ben Hodges care a ocupat funcţia de comandant al armatei americane în Europa până în 2017. În prezent, este coordonator pentru studii strategice în cadrul Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), cu sediul la Washington, potrivit Agerpres.

Referitor la Rusia, manevrele pe care NATO le va lansa în Norvegia se doresc o demonstraţie de forţă şi unitate. De la 25 octombrie la 7 noiembrie, până la 50.000 de soldaţi vor participa la exerciţiul Trident Juncture 18, cea mai importantă adunare de personal şi material ale NATO de la sfârşitul Războiului Rece.

Citeşte şi Vladimir Putin ameninţă România: „Riscă să fie ţintă a unui atac de ripostă!”

„Este în interesul americanilor – şi liderii americani ştiu bine asta – să dispună de un stâlp european foarte puternic, chiar dacă nicio ţară europeană nu ar cheltui un euro pentru propria apărare. Stabilitatea şi securitatea în Europa sunt în interesul Statelor Unite”, a explicat el, potrivit Agerpres.

Vom continua să investim aici în Europa, să ne antrenăm, să participăm la exerciţii cu forţele în rotaţie şi cele desfăşurate permanent, în perspectiva eventuală că peste zece sau 15 ani ne vom bate în Pacific”, a adăugat generalul Ben Hodges.

Ca reacţie la politica Rusiei în Ucraina cu începere din 2014, NATO şi-a întărit prezenţa în regiune, instalând printre altele batalioane multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. La rândul său, Washingtonul a amplasat un nou cartier militar în Polonia şi circa 6.000 de soldaţi pe flancul estic al NATO în Europa.

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Ce conțin roșiile vândute piețe și de ce nu mai au gustul bun de pe vremuri: “Toate se acumulează”
Capital.ro
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Playtech.ro
Reacţia lui Hagi când Loredana s-a aşezat lângă el! Nu a putut să reziste când a văzut decolteul vedetei. Imaginea momentului
DailyBusiness
E GRATIS! Guvernul oferă 2.000 de lei sub formă de vouchere
Adevarul
Povestea șocantă a deţinutului politic „nereeducat“ în temniţele comuniste. Grigore Caraza a murit ucis de un cerşetor
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Ce trebuie să facem înainte de a cumpăra cireșe. Explicațiile experților
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Cancan.ro
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea Bălan și Gina Pistol au COMIS-O!
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Au apărut cireșele și căpșunile românești, de la micii producători! Cat costă kilogramul în piețele din România
Capital.ro
Adevărul despre ROȘIILE DIN PIAȚĂ. Ce trebuie să știe cei care le consumă
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
substantial.ro
Descoperă rețeta tradițională a Plăcintei cu Carne: Secretele unui gust autentic și savuros
MediaFlux
Se dau 800 DE LEI pentru FAMILII. Unde se pot DEPUNE DOSARELE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'