INCREDIBIL. A fost plimbată 7 ore între spitale, apoi medicii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul pentru a-i salva viaţa

Medicii ieșeni au fost nevoiți să amputeze piciorul unei femei, victimă a unui accident rutier produs la intrarea în Roman, pentru a-i salva viața. Femeia a fost plimbată timp de șapte ore între spitale.

22 mai 2017, 12:41
INCREDIBIL. A fost plimbată 7 ore între spitale, apoi medicii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul pentru a-i salva viaţa

Mașina în care se afla femeia în vârstă de 63 de ani s-a răsturnat, duminică, într-un șanț, la intrarea în Roman, după ce șoferul a pierdut controlul volanului, scrie Mediafax.

Pentru că inițial prin 112 s-a anunțat că este vorba despre un autocar și că sunt trei victime, de la Iași s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD pentru preluarea victimei care a suferit celel mai grave răni, dar și alertarea a două autospeciale de victime multiple în caz că serviciile de urgență din Neamț vor avea nevoie de ajutor. Elicopterul SMURD a ajuns în zona accidentului în mai puțin de 20 de minute de la decolare, însă femeia în vârstă de 63 de ani fusese deja preluată de către un echipaj al SAJ și era în drum spre Spitalul Roman.

Cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț au ajuns acolo și au constatat că era vorba despre o pacientă în stare foarte gravă, de 63 de ani, pentru care noi am decis aducerea cu elicopterul, însă alta a fost decizia medicului de pe ambulanța SAJ Neamț, care a transferat pacienta la Spitalul Roman„, a declarat, pentru Mediafax, prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.

Femeia avea mai multe leziuni, politraumatisme la nivel cranian și cervical, însă cea mai gravă leziune era cea de la piciorul stâng, care îi fusese strivit în accident. Medicii de la Roman au decis transferul femeii la Spitalul din Piatra Neamț.

La rândul lor, la mai bine de patru ore de la accident, medicii din Piatra Neamț au cerut intervenția elicopterului SMURD, pentru transferul femeii la Iași, cazul fiind foarte grav. Condițiile meteo nefavorabile nu au permis ridicarea de la sol a elicopterului, iar femeia a fost transferată terestru până la Iași.

Abia la șapte ore de la accident femeia a ajuns în sala de operație, unde medicii ieșeni au trebuit să îi amputeze piciorul pentru a-i salva viața.

A ajuns aproape de ora 21.00 în UPU Spiridon, în stare gravă. (…) S-a decis intrarea în sala de operație, la ortopedie, unde s-a efectuat amputație la nivelul coapsei, întrucât la acel moment nu a mai fost posibilă o altă intervenție de salvare a membrului care să nu pună în pericol viața. Pacienta este în ATI, este în continuare nevoie de tratament complex, inclusiv din partea colegilor de la Neurochirurgie care au venit aseară și au evaluat cazul. Va necesita trament în următoarele zile, sperăm într-o evoluție favorabilă„, a afirmat Diana Cimpoeșu.

Potrivit unor informații locale, atât medicul de la SAJ, cât și medicul din Unitatea de Primiri Urgențe din Roman au refuzat sprijinul echipajului SMURD Iași pentru transferul imediat al victimei la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași.

Medicul Gabi Popescu de la SAJ Neamț a publicat pe Facebook un mesaj dur la adresa SMURD: „Cam asta se-ntâmplă când achiziția de elicoptere primează în fața achizițiilor de ambulanțe. Cam asta se-ntâmplă când la coordonarea SMURD este un rezident care se remarcă doar prin conversația total lipsită de profesionalism, de bună-cuviință și de colegialitate față de cei de la ambulanță. Cam asta se-ntâmplă când nu verifici informația primită și o-nghiți ca pelicanu’. Eu fiind medicul care a coordonat la fața locului (și nu din fotoliu) asistența medicală acordată pacienților din acest nefericit accident și care am decis transportul pacientei grave la un spital municipal aflat la șapte minute distanță nemaișteptând elicopterul SMURD (care a ajuns la locul accidentului când pacienta era deja în drum spre sala de operație), astept solicitarea din partea Doamnei Profesor Cimpoeșu de a da nota explicativă pentru că nu am așteptat elicopterul. Și tot pe această cale îl anunț pe șeful DSU Dr. Raed Arafat că diploma de medic mi-am luat-o acolo unde a înființat el SMUR-ul, mai apoi SMURD-ul. Iar cea de specialist M.U. am luat-o tot acolo, după un examen crâncen, dar drept. Și nu este el în măsură să-mi spună că să arunc diploma undeva. Poate așa se practică la el, în țara sa natală. Noi suntem în România și dictatura a dispărut din 1989. Ar fi trebuit să știe asta„.

Citeşte şi REVOLTĂTOR O fetiţă de 4 ani a murit după ce a fost plimbată pe la trei spitale din Bucureşti VIDEO