Mihai Diaconescu, fizician INFP: Cutremurul nu a produs pagube, este considerat un cutremur de o magnitudine moderată

Mihai Diaconescu, fizician al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că seismul cu magnitudine de 5,3 produs sâmbătă dimineaţă în zona seismică Vrancea nu a făcut pagube, magnitudinea fiind una moderată.

24 sept. 2016, 08:16
Mihai Diaconescu, fizician INFP: Cutremurul nu a produs pagube, este considerat un cutremur de o magnitudine moderată

„Cutremurul s-a produs la ora 2.11, a avut o magnitudine de 5,3, adâncimea a fost de 91,6 kilometri, situat în zona seismogenă Vrancea, cutremure intermediare. Cutremurul nu a produs pagube, este considerat un cutremur de o magnitudine moderată, a fost resimţit la nivelul întregii zone estice şi sud-estice a României, inclusiv a ajuns până la Chişinău şi Cernăuţi precum şi în sud, în Bulgaria, în zona Varna-Burgas. A existat o singură replică de 2,7, la ora 2.48”, a declarat, Mihai Diaconescu, fizician al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), potrivit Mediafax.

Magnitudinea cutremurului care a avut loc sâmbătă dimineaţă în zona Vrancea a fost revizuită la 5,3, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, după ce estimarea iniţială fusese de 6 şi apoi de 5,6.

„În timpul producerii unui cutremur, cetăţenii sunt sfătuiţi să îşi păstreze calmul în primul rând. Nu care cumva să părăsească apartamentul şi să se aventureze pe scări sau cu liftul. Nu e bine să se adăpostească sub un toc de uşă sau sub o grindă sau un perete interior sau o mobilă înaltă, care mobilă să fie prinsă în perete. Este bine preventiv să verifice înainte de producerea unui cutremur dacă mobilele sunt prinse bine de perete”, a mai precizat, Mihai Diaconescu, fizician al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Citeşte şi Filosoful Mihai Şora, pe Facebook, după cutremur: Şi la dumneavoastră dansează cărţile la două dimineaţa?