SCANDALUL MICROSOFT. Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor, suspectat că a primit 82.000 de euro

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut avizul pentru aprobarea urmării penale în cazul fostului ministru al Finanţelor, Mihai Tănăsescu, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

26 sept. 2014, 16:38
SCANDALUL MICROSOFT. Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor, suspectat că a primit 82.000 de euro

Potrivit DNA, Mihai Tănăsescu ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft.

De asemenea, el ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

DNA cere URMĂRIREA PENALĂ a 9 foşti miniştri. Andronescu, Tănăsescu şi Funeriu, pe lista neagră

În consecinţă, în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft. Astfel, în luna iulie 2004, în contul personal al unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”. Din cercetările efectuate rezultă că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer.

SCANDALUL MICROSOFT. Dan Nica ar fi pretins şi primit o parte din 20 de milioane de dolari plătiţi de Fujitsu

Vineri, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul în vederea sesizării preşedintelui României, a Senatului, a Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului European, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de 9 persoane care au îndeplinit funcţia de ministru.

Adriana Ţicău, fost ministru MCTI, acuzată de abuz în serviciu, mită, trafic de influenţă, spălare de bani

Aceştia sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Dan Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Mihai Tănăsescu.