Miss Franţa a fost aleasă Miss Univers FOTO şi VIDEO

Miss Franța, Iris Mittenaere, 24 de ani, a fost aleasă, luni, Miss Univers în cadrul unui concurs televizat desfășurat la Manila, impunându-se în finală în fața concurentelor din Haiti și Columbia, relatează AFP.
Iulian Tudor
30 ian. 2017, 06:03
Miss Franţa a fost aleasă Miss Univers FOTO şi VIDEO

Născută la Lille, în nordul Franței, Iris Mittenaere, în prezent studentă la chirurgie dentară, a fost aleasă Miss Franța în 2016 și Miss Nord-Pas-de-Calais în 2015, potrivit Agerpres.

Frumoasa șatenă de 1,72 metri a declarat că dacă va câștiga concursul de frumusețe, va face campanie pentru promovarea igienei orale, potrivit site-ului Miss Univers, care o descrie pe câștigătoare ca o iubitoare „a sporturilor extreme, a călătoriilor și a gătitului de preparate franțuzești”.

Iris Mittenaere s-a impus în finală în fața lui Raquel Pelissier (25 de ani), reprezentând Haiti, și a columbiencei Andrea Tovar (23 de ani).

În total 86 de tinere au concurat în cadrul celei de-a 65-a ediții a concursului Miss Univers. La ediția precedentă, filipineza Pia Alonzo Wurtzbach a primit titlul, după o gafă a prezentatorului care o desemnase inițial câștigătoare pe Miss Columbia.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au blocat!”
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei. E adorată de români, iar bugetul e unul prietenos
Capital.ro
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Anunțul zilei! Ai 6 luni la dispoziție să soliciți mai mulți bani de la Guvern
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Căpșunile, reginele sezonului. Două rețete care dau dependență
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Schimbare pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Decizia finală a fost luată chiar acum de judecători
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
VINE URGIA în România! Vremea rea lovește din PLIN!
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'