Monica Macovei: Demisia procurorului general Tiberiu Niţu, absolut necesară în urma scandalului lui Oprea

Europarlamentarul Monica Macovei consideră că Tiberiu Nițu trebuie să demisioneze din funcția de procuror general al României, având în vedere că numele său este menționat într-un dosar al DNA ca beneficiar al unui "folos necuvenit".

25 ian. 2016, 18:03
Monica Macovei: Demisia procurorului general Tiberiu Niţu, absolut necesară în urma scandalului lui Oprea

„Tiberiu Nițu trebuie să demisioneze pentru că nu mai poate conduce și reprezenta procurorii din România, cât timp numele lui este prezent într-un dosar DNA ca fiind beneficiarul unui ‘folos necuvenit’, adică a încălcat legea. Dacă domnul Nițu nu înțelege gravitatea situației și nu își dă demisia, atunci îi solicit ministrului Justiției să declanșeze procedura de revocare din funcție, potrivit legii, iar președintele Iohannis să o finalizeze cu decizie de revocare”, subliniază fostul ministrul al Justiției Monica Macovei într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Tiberiu Niţu s-a ABŢINUT să soluţioneze cererea DNA în cazul Oprea. Precizările Parchetului

Ea spune că poziționarea procurorului general, respectiv „‘abținerea” de la a face declarații și de la soluționarea cererii DNA privind efectuarea urmăririi penale față de fostul ministru Gabriel Oprea nu este suficientă și nu este o soluție”, scrie Agerpres.

Procurorul general Tiberiu Nițu a anunțat luni că se abține de la soluționarea solicitării DNA privind sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, urmând ca aceasta să fie realizată de prim-adjunctul său.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut luni sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Citeşte şi: Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, s-a abţinut şi el în cazul Oprea