Nepoata lui Bercea Mondial, sub control judiciar după ce a accidentat un copil

Florina Anghel, nepoata lui Bercea Mondial, a fost plasată sub control judiciar, sâmbătă seara, de către magistraţii Judecătoriei Caracal.
Filip Stan
29 iul. 2018, 08:03
Nepoata lui Bercea Mondial, sub control judiciar după ce a accidentat un copil

Magistraţii Judecătoriei Caracal au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori în cazul nepoatei lui Bercea Mondial.

„Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpata fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, pe o durată de 60 de zile. Impune inculpatei Anghel Florina ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să nu depăşească limita teritorială a judeţului Olt, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi. Dispune punerea de îndata în libertate a inculpatei, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a stabilit instanţa.

Spynews
Bogdan, tânărul care a murit după ce a intrat cu maşina într-o cisternă încărcată cu benzină era poliţist. În trecut, ar mai fi încercat să își pună capăt zilelor
Bzi.ro
Jador a transmis că Oana Ciocan este însărcinată: „Abia aștept să fim trei!”
Fanatik.ro
Câți bani se dau în alte țări pentru returnarea ambalajelor SGR. Și românii care călătoresc pot beneficia de această garanție. Sumele sunt mai mari de 50 de bani
Capital.ro
Reguli OBLIGATORII în România. Legea de la care NIMENI nu poate face excepție
Playtech.ro
Alegerile locale 2024 pică din nou în Duminica Orbului. S-a mai întâmplat în 1990
DailyBusiness
O categorie de români va primi GRATIS 1,5 milioane de euro! Cine sunt beneficiarii
Adevarul
Ofițerii ucraineni care opresc bărbații pe străzile din Kiev în vederea mobilizării, întâmpinați cu ostilitate: „Este foarte dificil emoțional”
Spynews
Poliţist din Cluj-Napoca, reţinut după ce ar fi primit 12.000 de euro mită. A fost pus să distrugă un proces verbal
Spynews
Anunț ANM de ultim moment! Cod portocaliu de furtuni severe în multe zone din țară! Care sunt județele vizate 
Evz.ro
Schimbarea pe Instagram care i-a scos din minți. Utilizatorii aruncă vorbe grele
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la ce s-au certat milionarii
wowbiz.ro
Ce ar fi pățit Cristian, tânărul luat de viitură în Italia?! Ipoteza șocantă a autorităților
Cancan.ro
Alexandra Dinu l-a ”săgetat” pe mega-milionar la un pahar de vin! După escapada nocturnă cu Bobby Păunescu, fosta soție a lui Adrian Mutu lovește și în miezul zilei
Playsport.ro
Era una dintre cele mai frumoase prezentatoare TV din România, dar a renunțat la TOT! INCREDIBIL: cu cine se iubește astăzi!
kanald.ro
Cum arăta insula de pe râul Natisone înainte de a fi inundată! Viitura a distrus totul în calea sa și i-a doborât pe cei trei tineri
Capital.ro
Se dă lege pentru sistemul de PENSII. Schimbarea pe care nu și-ar fi dorit-o NIMENI
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
stirilekanald.ro
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea în suflet'
substantial.ro
INHGA emitere avertizări Cod portocaliu de inundații în Brașov, Neamț și Bacău
MediaFlux
800 de magazine de haine păcăleau clienții. ANPC a aflat ADEVĂRUL!
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'