O ambulanţă SMURD aflată în misiune, implicată într-un accident, în Bucureşti

O ambulanță SMURD aflată în misiune și care circula pe bulevardul Iuliu Maniu, dinspre Lujerului, a fost implicată miercuri într-un accident rutier, au anunțat oficiali ai Brigăzii rutiere.

10 feb. 2016, 12:42
O ambulanţă SMURD aflată în misiune, implicată într-un accident, în Bucureşti

Conducătoarea mașinii care a lovit ambulanța și pasagera care o însoțea au fost rănite ușor și au fost transportate de urgență la spital, potrivit sursei citate.

Pacientul din ambulanță nu a suferit leziuni în urma impactului.

Din primele date, a reieșit că accidentul a avut loc pe bulevardul Iuliu Maniu în dreptul imobilului de la numărul 7, din curtea căruia a ieșit autoturismul care a intrat în coliziune cu ambulanța.