O mare actriţă din România, suspectată de cancer: „Mi-e teamă să nu mor”

Aimée Iacobescu a mărturisit că este suspectă de cancer şi că noul tratament recomandat de medici îi pune în pericol viaţa.

RomaniaTV.net
01 mart. 2016, 10:18
O mare actriţă din România, suspectată de cancer: „Mi-e teamă să nu mor”

„Îmi vor face din nou perfuzii cu nişte medicamente noi, apoi voi pleca acasă. Medicul mi-a spus că nu e cazul să mă interneze, însă dacă mă voi simţi rău, m-a sfătuit să chem urgent Salvarea. Am fost atenţionată că noul tratament va fi destul de dur şi că sigur îmi va fi rău. Mi-e teamă să nu mor. Vineri am făcut coronarografia şi medicii au observat că pereţii vaselor sunt doar puţin îngroşaţi, dar asta e normal la vârsta mea. Aşa că n-am probleme cu inima, dar rămâne să mă trateze pentru tulburările hormonale, afecţiunile plămânilor, plus acea tumoare despre care nu ştiu încă dacă e cancer sau nu. Medicii m-au sfătuit să încep tratamentul având lângă mine o persoană în putere care să mă supravegheze. Dacă mi se face rău în casă, mama poate cel mult să sune la Salvare, dar ea nu se poate deplasa pentru a deschide uşa echipajului. Nu ştiu ce voi face, n-am nicio soluţie. Sper să trec şi peste asta cu ajutorul lui Dumnezeu”, a declarat Aimée Iacobescu pentru ziarulring.ro.

Aimee Iacobescu a ajuns de urgenţă la spital. Medicii au pus-o imediat la perfuzii

Aimee Iacobescu a avut o cădere de tensiune, iar medicii au băgat-o imediat pe perfuzii. „Pe fondul meu prost, scandalurile îmi mai lipseau… M-am simţit foarte rău după toate discuţiile în care Ion Caramitru mi-a transmis să trăiesc din pensia de urmaş a mamei mele, când eu am dreptul la indemnizaţie de merit. Apoi, Cezara Dafinescu nu mi-a restituit 2.000 de lei pe care i-am dat împrumut şi s-a iscat alt scandal. Sunt foarte bolnavă şi n-am mai rezistat. N-am mai făcut perfuzii de la a doua operaţie”, a declarat Aimee Iacobescu,

Actriţa speră să primească pensia de merit de 2700 de lei pe lună, pe care a solicitat-o în urmă cu câteva luni. „În ultimele trei luni au murit mulţi actori de pe lista beneficiarilor indemnizaţiei de merit şi eu tot n-am primit un răspuns. Ion Caramitru se face că uită că sunt foarte bolnavă, deşi ştie că am nevoie de bani pentru a mă trata. Trebuie să fac noi analize, care costă. E vorba de răutate, că altceva nu ştiu ce să mai cred… Cei 2.000 de lei din pensie îi dau într-o lună pe medicamente şi mă descurc din ce în ce mai greu. Nu ştiu ce voi face după ce voi termina banii din donaţii. Abia mai pot dormi noaptea… Aţipesc câteva ore şi mă trezesc foarte obosită. Am şi slăbit din cauza asta, am ajuns la puţin peste 50 kg la 1,65 m înălţime”, a adăugat actriţa.