O nouă amânare în procesul privind cetăţenia moldovenească a lui Băsescu. Avocatul lui Igor Dodon nu s-a prezentat in instanţă

Procesul dintre Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, privind anularea cetăţeniei moldoveneşti, a fost amânat încă o dată, reprezentantul lui Dodon neprezentându-se la primul termen de judecată, a declarat  Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu.

30 mai 2017, 07:32
O nouă amânare în procesul privind cetăţenia moldovenească a lui Băsescu. Avocatul lui Igor Dodon nu s-a prezentat in instanţă

„Reprezentantul preşedintelui Igor Dodon nu s-a prezentat la primul termen de judecată fixat pentru data de 30 mai, nefiind făcută nici dovada primirii citaţiei. Următorul termen de judecată a fost fixat pentru data de 30 iunie”, a declarat  Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte Traian Băsescu.

Aceasta este cea de a doua amânare în procesul pe care Traian Băsescu i l-a intentat lui Igor Dodon, după ce preşedintele moldovean a înaintat la prima înfăţişare, din data de 16 mai, o cerere de recuzare care a dus la înlocuirea magistratului Viorica Puică, invocând că prin admiterea cererii de suspendare a decretului care anula cetăţenia moldovească judecătorul s-a antepronunţat asupra fondului cauzei, arată Mediafax.

Deşi instanţa a respins toate argumentele pârâtului, aceasta a concluzionat că situaţia creată între judecător şi părţile procesului este de natură să afecteze percepţia imparţialităţii judecătorului de caz şi a admis cererea de recuzare, a precizat avocatul lui Traian Băsescu, pentru MEDIAFAX, adăugând că încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Ulterior, instanţa a stabilit a termen de judecată data de 30 mai.

Citeşte şi: Lovitură pentru Traian Băsescu. Instanţa A DECIS