Poliţista Melania Renghea şi soţul ei, scandal monstru la Tribunalul Olt VIDEO

Melania Renghea, poliţista din Olt care a provocat schimbarea întregii conduceri a Poliţiei Olt în urma unor acuzaţii de viol aduse şefului instituţiei şi altor colegi de serviciu, a fost protagonista unui scandal la Tribunalul Olt alături de soţul ei. Ea a apărut, marţi, în faţa instanţei oltene în procesul care se rejudecă aici şi unde e acuzată de tentativă de omor calificat.

16 sept. 2015, 11:54
Poliţista Melania Renghea şi soţul ei, scandal monstru la Tribunalul Olt VIDEO

Incidentul a fost provocat de către soţul poliţistei, Relu Renghea, care, în timp ce se afla în incinta Tribunalului Olt din Slatina în aşteptarea momentului când soţia sa urma să apară în faţa instanţei la termenul stabilit pentru marţi, 15 septembrie, s-a luat la harţă chiar cu victima din procesul unde Melania Renghea este acuzată de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat asupra fostului ei superior direct, Gheorghe Barbu, scrie adevarul.ro.

Citeşte şi Poliţista Melania Renghea se întoarce. Şi-a bătut tatăl ca să îi ia maşina

Fără să ia în seamă că victima era însoţită de doi poliţişti-martori la termenul respectiv, soţul poliţistei a început să profereze ameninţări şi injurii lui Barbu pe un ton din ce în ce mai ridicat. Discuţia aprinsă dintre cei patru bărbaţi a atras rapid atenţia jandarmilor prezenţi în incinta Tribunalului Olt, care au încercat să-l liniştească pe soţul poliţistei. Mai mult, jandarmii l-au scos afară, într-un final, pe soţul recalcitrant.

Pe parcursul incidentului, Melania Renghea i-a luat apărarea bărbatului reproşând jandarmilor că nu au dreptul să-l scoată din clădirea Tribunalului Olt. În replică, jandarmii i-au spus femeii că soţul ei prezenta semne evidente că ar fi consumat alcool, precizându-i că soţul ei putea intra din nou în incintă cu condiţia să nu facă iar scandal. Ulterior, Relu Renghea a fost lăsat să intre din nou în incinta instanţei, dar, şi de această dată, el a avut din nou „discuţii” cu jandarmii. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, bărbatul nu s-a sfiit să-i ameninţe pe jandarmi că le va face plângere penală pentru abuz în serviciu, iar pe ziariştii prezenţi a încercat să-i intimideze spunându-le că-i va plimba prin instanţe ca martori ai incidentului.

Şi la termenul precedent din 11 august, Relu Renghea l-a ameninţat şi chiar îmbrâncit pe fostul superior direct al soţiei sale chiar în faţa sediului Tribunalului Olt. La acel moment, jandarmii nu au intervenit.

Citeşte şi Poliţista din Olt care şi-a denunţat şeful şi l-a acuzat de viol, CONDAMNATĂ la ÎNCHISOARE