Bunica mea nu era tipul sclifosit de persoana, niciodata nu a fost. Am fugit cat de repede am putut la ea, stiind ca ma pot astepta de la ea la un raspuns franc, verde in fata. Stiam ca intotdeauna imi va spune adevarul, chiar daca a-l inghiti ar fi mai dificil decat sa ii inghit unul din dropsurile cu scortisoara careia ei ii placeau asa de mult dar pe care eu le gaseam tare gretoase.

Bunica era acasa, pregatise o mancare care inca era aburinda si care mirosea dumnezeieste. Printre imbucaturi, i-am spus tot. Ea m-a asteptat sa termin de mancat.

Alte Articole

Cutremur în lumea interlopă! A murit Costel Corduneanu din ...

Dani Mocanu spune tot adevărul despre condamnare. Ce s-a întâmplat ...

Motivul pentru care nu au voie femeile în Athos. Părintele ...

„Pfff. Nu exista Mos Craciun, auzi”, pufaia ea nervoasa. „Ce ridicol! Sa nu crezi asta. Acest zvon circula de zeci de ani si pe mine ma umple de furie. Acum pune-ti haina pe tine si hai sa mergem.”

„Sa mergem?? Unde sa mergem, bunico??” am intrebat-o. Practic nici nu imi terminasem mancarea.

Locul unde bunica a vrut sa ma duca era de fapt magazinul din cartier, care avea de toate cele trebuincioase unei gospodarii, cate un pic din fiecare. In timp ce intram in magazin, bunica mi-a dat 50 de lei. Era o avere totusi in acele zile.

„Ia acesti bani” zise ea, „si cumpara ceva pentru cineva care are nevoie de ce cumperi. Eu te voi astepta afara”. Apoi a iesit si a ramas in fata magazinului.

Aveam doar 8 ani atunci. Mergeam des cu mama la cumparaturi dar pana atunci nu cumparasem niciodata ceva de unul singur. Magazinul imi parea mare si aglomerat, plin de lume care se inghesuia sa isi faca pe ultima suta de metri cumparaturile de Craciun.”

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO