Risc de atentate în Germania: Poliţia a anunţat arestarea suspectului sirian

Poliția germană a anunțat luni dimineața arestarea unui tânăr fugar sirian, suspectat de pregătirea unui atentat cu bombă în Germania, în finalul unei ample operațiuni polițienești de căutare pe teritoriul întregii țări, relatează DPA, AFP și Reuters.
Filip Stan
10 oct. 2016, 05:10
Risc de atentate în Germania: Poliţia a anunţat arestarea suspectului sirian

„Am reușit, suntem cu adevărat încântați: tânărul suspectat de terorism (Jaber) al-Bakr a fost arestat în cursul nopții la Leipzig”, în Saxonia (est), a anunțat poliția germană pe Twitter.

Poliția a lansat sâmbătă căutările sirianului Jaber al-Bakr, de 22 de ani, după ce a descoperit explozibili în apartamentul acestuia din orașul Chemnitz.

Risc de atentat în Germania: Presupuși complici ai suspectului, arestați

Poliția germană a arestat duminică un presupus complice al tânărului sirian suspectat de pregătirea unui atentat, încă negăsit în pofida desfășurării polițienești și controalelor înăsprite în toată țara, informează AFP.

În absența capturării suspectului principal în vârstă de 22 de ani și înregistrat sub numele Jaber Albakr, care le-a scăpat sâmbătă, anchetatorii se concentrează asupra anturajului său.

Bărbatul inculpat și arestat duminică, tot de cetățenie siriană, este „suspectat de complicitate’ în „pregătirea unui atentat’, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției locale.

El fusese arestat în ajun pentru verificări și s-a dovedit a fi alt locatar al apartamentului din Chemnitz, în care a fost descoperită o importantă cantitate de explozibil sâmbătă, a adăugat el.

Forțele de intervenție specială ale poliției au arestat duminică alt apropiat al suspectului din Chemnitz, în cursul unei percheziții în cursul căreia au fost nevoite să arunce în aer ușa unui apartament. Individul respectiv este ‘obiectul unui interogatoriu’, a precizat poliția.

În ajun, poliția descoperise ‘mai multe sute de grame’ dintr-o ‘substanță explozivă mult mai periculoasă decât TNT’ în locuința ocupată de suspect și închiriată de presupusul complice.

Potrivit presei germane, ar fi vorba despre 500 g de TAIP, substanță utilizată de jihadiștii grupării Statul Islamic, care poate fi fabricată din produse disponibile în comerț.

Aproximativ 1 kg de produse chimice, precum și detonatoare și ustensile care puteau fi utilizate la fabricarea bombelor au fost de asemenea confiscate, potrivit cotidianului Suddeutsche Zeitung. Suspectul era în contact prin internet cu Statul Islamic, conform publicației.

Parchetul federal german, competent pentru problemele terorismului, a anunțat că deschide o anchetă. ‘Totul arată că suspectul avea intenția să comită un atentat islamist’, a anunțat el.

Nu este exclus ca suspectul să fi putut fugi cu o parte din explozibil pentru că a fost văzut alergând cu un rucsac în spate, precizează ziarul.

O polemică s-a declanșat în Germania cu privire la condițiile în care Jabel Albakr a putut scăpa poliției sâmbătă dimineața, în timp ce era sub supravegherea serviciului de informații interne.

Serviciul respectiv alertase vineri poliția locală, cerându-i să intervină din cauza riscului unui atentat iminent.

‘Eram pe cale să pregătim intervenția când el a părăsit imobilul’, a afirmat poliția.

Mai multe canale media germane vorbesc despre o ‘minciună gogonată’. Forțele de ordine s-ar fi întâlnit nas în nas cu suspectul în timp ce se apropiau de locuința lui și ar fi încercat fără succes să-l oprească trăgând un foc de avertisment în aer.

Forțele de ordine s-au apărat argumentând că un tir direct asupra sirianului ar fi putut declanșa o explozie. Albakr a putut în final să dispară în circumstanțe încă neclare și era căutat încă asiduu duminică seara.

Ca urmare a informațiilor despre un posibil atentat împotriva unui aeroport, securitatea aeroporturilor din Berlin în special, precum și cea a gărilor, a fost întărită. Chemnitz este situat la 260 km sud de Berlin.

Cotidianul Suddeutsche Zeitung evocă de asemenea ca posibilă țintă o ‘platformă de transporturi’ în Saxa, regiunea din jurul orașului Chemnitz.

Suspectul este un solicitant de azil sosit ilegal în Germania în februarie 2015, adică cu mai multe luni înainte de marele val de migranți din toamnă. El a obținut statutul de refugiat în iunie a aceluiași an.

Germania a cunoscut în iulie două atentate comise de refugiați și revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. Alte câteva au fost dejucate în ultimele luni.

Aceste acțiuni au contribuit la neliniștea opiniei publice față de solicitanții de azil și au plasat-o sub presiune pe cancelarul Angela Merkel.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar