Romgaz a anunţat continuarea exploatării a 11 perimetre petroliere

Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, a anunţat că va continua exploatarea a 11 perimetre petroliere prin semnarea de acte adiţionale la Acordurile de concesiune.
Iulian Tudor
23 iun. 2018, 06:30
Romgaz a anunţat continuarea exploatării a 11 perimetre petroliere

„Rezultatele pozitive, obţinute prin implementarea programului de lucrări stabilite prin programele anuale ale operaţiunilor petroliere, au condus la creşterea volumelor iniţiale de rezerve dovedite, pentru un număr de unsprezece perimetre, respectiv: Roman, Chirpăr, Păingeni, Tărceşti, Săuşa, Zau de Câmpie Şăulia, Petiş, Săbed, Ţaga, Alunu şi Retiş. Romgaz şi ANRM (Agenţia Naţională de Resurse Minerale, n.r.) au decis continuarea operaţiunilor petroliere de exploatare pentru aceste zăcăminte comerciale prin semnarea unor acte adiţionale de prelungire a perioadei de exploatare”, arată un comunicat al companiei.

Potrivit Legii petrolului nr. 238/2004, durata iniţială a concesiunii poate fi până la 30 de ani, cu posibilitate de prelungire de până la 15 ani.

”Odată cu aprobarea actelor adiţionale prin hotărâre de către Guvernul României, Romgaz va identifica un potenţial de exploatare pe termen lung menit să asigure constanţa unei rate performante de înlocuire a rezervelor”, precizează oficialii companiei.

Romgaz a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 501,2 milioane lei, cu 10,6% în scădere faţă de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, în timp ce cifra de afaceri a coborât uşor, cu 1%, până la 1,48 miliarde lei, comparativ cu primele trei luni din 2017.

Producţia de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al acestui an a fost de 1,36 miliarde metri cubi, cu 2,3% mai mare decât cea înregistrată în perioada similară a anului precedent.

La data de 31 martie 2018 societatea înregistra un număr de 6.157 de angajaţi.

Începând din 2013, acţiunile societăţii sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de BVB (Bursa de Valori Bucureşti), sub simbolul SNG, şi pe piaţa principală pentru instrumente financiare listate a LSE (London Stock Exchange), sub formă de Certificate Globale de Depozit (Global Deposit Rights – GDR) emise de The Bank of New York Mellon, sub simbolul SNGR.

Romgaz are o capitalizare de 14,14 miliarde lei. Acţionar principal este statul român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar