SIMONA HALEP, pe locul 5 în tenisul mondial. Vezi cum va sărbători performanţa

SIMONA HALEP va deveni, luni, numărul cinci în tenisul feminin mondial, după ce a ajuns până în semifinale la Indian Wells. Jucătoarea de 22 de ani s-a declarat foarte bucuroasă de performanţa obţinută, cea mai bună din cariera sa, dar şi cea mai bună din istoria tenisului feminin românesc, şi a dezvăluit cum intenţionează să sărbătorească momentul.

15 mart. 2014, 08:47
SIMONA HALEP, pe locul 5 în tenisul mondial. Vezi cum va sărbători performanţa

Deşi a ratat calificarea în finala de la Indian Wells, după meciul cu Agnieszka Radwanska, Simona Halep se bucură din plin de faptul că va atinge un nou vârf în carieră, locul 5 mondial.

„Agnieszka a jucat cu adevărat foarte bine și a meritat să câștige astăzi. Cred că am început meciul puțin cam moale, nu am fost pregătită de joc. Adversarei mele i-au reușit toate mingile, iar eu a trebuit să alerg foarte mult. Însă Agnieszka a evoluat foarte bine, este o mare jucătoare și e întotdeauna foarte greu să joci împotriva ei”, a spus Simona Halep, după meciul din semifinale.

Deși nu a reușit să ajungă în finală, cea mai bună jucătoare română a momentului s-a declarat mulțumită de maniera în care a evoluat la actuala ediție de la Indian Wells. „Acest turneu a fost foarte, foarte bun pentru mine. Am jucat cu adevărat bine în meciurile de aici și sunt fericită că am ajuns în semifinale. Veneam și după o accidentare, una mică, e adevărat, însă nu a fost ușor. Așa că vreau să mă bucur de rezultatul meu. Mâine voi merge la piscină, iar apoi din nou la cumpărături„, a adăugat sportiva română.

Simona Halep consideră, totodată, că accederea pe locul 5 în ierarhia mondială a tenisului feminin reprezintă o mare performanță. „Sunt foarte bucuroasă pentru noua mea clasare. Voi fi numărul 5 în lume și este extraordinar pentru mine. Nu sunt tristă pentru că am pierdut aici, se mai întâmplă. Acesta este tenisul. Trebuie să înțeleg că nu pot câștiga toate meciurile„, a conchis jucătoarea română.

Simona Halep va urca de pe locul 7 pe locul cinci în clasamentul WTA, cea mai bună clasare a sa din carieră şi o nouă cea mai bună clasare a unei românce în ierarhia profesionistă. Doar alte două românce au mai ajuns vreodată în Top 10 WTA: Virginia Ruzici, pe locul 8, şi Irina Spîrlea, pe locul 7, în octombrie 1997.

În mai puţin de un an, începând din mai 2012, Simona Halep a avut o ascensiune fabuloasă în ierarhia WTA, ajungând de pe locul 64 până pe 5. Ascensiunea sa a început după eliminarea sa din primul tur al competiției Mutua Madrid Open, în mai anul trecut, când Halep ocupa doar locul 64 în lume și nu câștigase niciun titlu WTA, deşi jucase trei finale. De atunci, Simona Halep și-a trecut în cont șapte titluri WTA din tot atâtea finale jucate (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia, în 2013; Doha, în 2014) și are cele mai multe victorii, 57, în circuitul profesionist feminin (WTA), într-un clasament pe ultimele zece luni, devansându-le în această inedită ierarhie pe Serena Williams, liderul mondial, 51 victorii, și pe poloneza Agnieszka Radwanska, 49 victorii.