Toate trenurile de călători vor avea luni întârzieri de două ore, în medie, în urma accidentului de la Craiova

Toate trenurile din ţară vor avea, cel puţin luni, o întârziere medie de două ore, întrucât circulaţia pe ruta Craiova-Caracal a fost deviată, fiind afectată întreaga reţea feroviară, a declarat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.
Romania TV
13 aug. 2018, 08:55
Toate trenurile de călători vor avea luni întârzieri de două ore, în medie, în urma accidentului de la Craiova

„Recomandăm călătorilor să-şi ia în calcul o întârziere în medie de două ore pentru a ajunge la destinaţie şi să solicite asistenţă echipelor din tren ori de câte ori este nevoie”, a afirmat  a declarat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, citat de Agerpres.

Potrivit oficialului CFR, circulaţia feroviară este încă afectată de accidentul de duminică, când un tren de transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă cu biodiesel a deraiat pe magistrala Bucureşti – Craiova, în zona podului CF din localitatea Cârcea, pe sensul de deplasare spre Craiova, iar podul s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol.

„În urma accidentului de duminică, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Pentru reducerea numărului de trenuri de pe această rută, s-a căutat cuplarea lor. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Astăzi estimăm că se va circula pe ruta deviată”, a arătat Vlaicu.

El a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.

Potrivit tabelei privind circulaţia trenurilor din Gara de Nord Bucureşti, luni dimineaţă la ora 11:00, un tren IR care urma să vină de la Craiova avea 215 minute întârziere, un IR de la Timişoara – 240 de minute şi un alt IR din Tg. Jiu – 115 de minute.

În plus, şi circulaţia pe ruta Constanţa-Bucureşti a fost afectată luni dimineaţă, după ce o locomotivă s-a stricat pe traseu şi a fost înlocuită. Astfel, două trenuri spre Mangalia, cu plecare din Gara de Nord, au întârzieri de 290, respectiv 195 de minute.

Un tren cu 23 de vagoane cu biodiesel a deraiat duminică dimineaţa pe magistrala 900 Caracal-Craiova, pe raza localităţii Cârcea, judeţul Dolj, şapte vagoane răsturnându-se, iar unul a rămas rămas înclinat, agăţat de locomotivă, din care se scurge biodiesel într-un pârâu, informează ISU Dolj.

Spynews
Colegii lui Flavius, fotbalistul de 19 ani găsit mort în râul Olt, un ultim omagiu, la liceu. Tatăl lui s-a întors din Germania pentru balul de absolvire, dar se pregătește de înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Irina Fodor, despre experiența de la Asia Express: „Aș duce, dacă e nevoie, și cafele la Asia Express!“
Fanatik.ro
Ferma din România care e decupată din filmele SF. E ireal ce se întâmplă aici
Capital.ro
Legea îți interzice în mod clar. Au anunțat azi, 5 iunie: Una dintre cele mai mari amenințări
Playtech.ro
Carmen Brumă, FĂRĂ haine în piscină. Ipostaze fierbinți cu iubita lui Mircea Badea
DailyBusiness
Motorină GRATIS pentru acești români! Cine primește acest ajutor?
Adevarul
Copii în comă alcoolică la spital: „Beau acasă și nu-i aduce nimeni la Urgențe. Bea și mama, bea și tata și li se pare o stare normală”
Spynews
Star Matinal. Caius Covrig, declarații exclusive despre iubită. Milionarul este un bărbat împlinit: „Nu cere nimic și merită totul” / VIDEO
Spynews
Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au dăruit scrisori înainte de nuntă. Ziua cea mare a fost cu totul și cu totul specială pentru ei: „Povestea noastră...” / VIDEO
Evz.ro
Poți muri dacă faci așa ceva înainte de a urca în avion
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
wowbiz.ro
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Cancan.ro
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa ei, a sunat la Poliție
Playsport.ro
ȘOC pentru Corina Caragea! „Poftim?! Am crezut că nu văd și nu aud bine”. Ce i-a făcut bărbatul celebru de lângă ea la finala Champions League
kanald.ro
E scandal în Italia după ce s-ar fi făcut greșeli grave în operațiunea de salvare a celor trei români! Patrizia, Bianca și Cristian puteau fi salvați
Capital.ro
S-a stins MARELE ACTOR al României. O țară întreagă își ia adio azi: Odihnă veșnică, maestre
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. Ea e prezentatoarea TV de Champions League! Eva e considerată cea mai frumoasă moderatoare a unui talk-show de fotbal din lume
stirilekanald.ro
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
substantial.ro
Două Personalități din Hipism, Suspectate de Vânzarea Ilegală a Lichidului Seminal al Legendarului Cal Varenne
MediaFlux
Decizia care poate arunca în aer sistemul de pensii: „Va însemna o lovitură fatală”
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'