Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Trei persoane au ajuns la spital

Un accident grav a avut loc sâmbătă dimineaţă, în judeţul Bihor. Trei maşini au fost implicate, iar trei persoane au ajuns de urgenţă la spital. Din cauza accidentului, traficul pe DN1 a fost blocat.

27 aug. 2016, 07:43
Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Trei persoane au ajuns la spital

Accidentul a avut loc pe DN1 Oradea – Cluj-Napoca, în zona Oşorhei. Cel mai probabil, cauza accidentului a fost nepăstrarea distanţei corespunzătoare în mers. În urma impactului dintre cele trei maşini implicate, trei persoane au fost rănite şi au fost duse de urgenţă la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, Camelia Roşca, a declarat pentru news.ro că, în urma accidentului, trei persoane au fost rănite, acestora acordându-li-se primul ajutor la faţa locului. Răniţii au fost transportaţi apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Oradea, ei fiind conştienţi.

Potrivit Infotrafic, circulaţia a fost întreruptă în ambele sensuri, apoi s-a desfăşurat pe o bandă, alternativ, după care traficul a revenit la normal.

Citeşte şi Accident pe DN 1, la Băneşti. Zece persoane sunt rănite uşor