Traian Băsescu: Este clar că a fost blocată comisia parlamentară pentru alegerile din 2009

Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat luni că prin deschiderea unui dosar penal de către Parchetul general referitor la alegerile din 2009 ancheta parlamentară în acest caz este blocată.
Alina Costache
24 apr. 2017, 15:47
Traian Băsescu: Este clar că a fost blocată comisia parlamentară pentru alegerile din 2009

„Știu sigur că în conformitate cu decizii ale Curții Constituționale o comisie parlamentară nu poate obliga pe cineva să se prezinte în fața ei. Din punct de vedere al eficienței, cei care sunt în Parchet, la servicii, puteau foarte bine să nu se prezinte. Din acest motiv, eu am susținut la un moment dat că ar fi bine să fie o anchetă a Parchetului. Acum însă, momentul în care au anunțat începerea unei anchete la Parchet mi se pare nepotrivit, pentru că știm toți că în momentul în care Parchetul preia o anchetă trebuie să înceteze ancheta parlamentară. Ori se pare că Parchetul general a făcut niște jocuri. După ce s-a votat înființarea Comisiei, au anunțat ei că încep o anchetă parlamentară. Deci este clar că a fost blocată comisia parlamentară”, a afirmat liderul PMP Traian Băsescu luni la Senat.

Parchetul General deschide o anchetă cu privire la alegerile din 2009. Comisia parlamentară devine inutilă

El a amintit că, deși a cerut înființarea unei anchete în prima zi când s-a făcut publică întâlnirea de la Oprea din noaptea alegerilor, „nu s-a întâmplat nimic”.

„Reacția a apărut abia azi (n.r.luni). Deci e clar că e un joc”, a adăugat Băsescu.

„Eu am speranța să confirme ceea ce a confirmat renumărarea voturilor nule, și anume din 134.000 de voturi nule, la dispoziția CCR s-au renumărat, s-a constatat că mi se furaseră mie 3.000 de voturi. Sper ca această anchetă să reușească să afle și câte voturi s-au furat dintre cele declarate valabile în defavoarea mea”, a spus Băsescu.

Referitor la o eventuală audiere a Procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, Băsescu a afirmat: „Nu știu, acum eu ce sa spun? Procurorul general sau procurorul de caz va avea decizia. De bună seamă, cei care au fost la Oprea în casa ar trebui sa fie chemați să spună de ce erau acolo pentru că ei erau în timpul serviciului, într-un moment critic al alegerilor, perioada de numărare a voturilor și de transport a sacilor cu buletine de vot către Birourile electorale județene. Deci trebuiau sa fie la post, la serviciu în biroul lor, conectați la toate realitățile în caz ca se întâmplau incidente și nu la Oprea la cină. La cina cam târzie ce-i drept, că înțeleg că au început după ora zece”, a adăugat Băsescu.

Întrebat dacă se așteaptă să fie el însuși audiat, Traian Băsescu a precizat că, fiind chemat la audieri „în fiecare săptămână”, este „un exercițiu” cu care s-a obișnuit.

Parchetul General a anunțat luni că a deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale, după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidențiale din decembrie 2009.

La întrebarea dacă se va mai înființa, miercuri, Comisia parlamentară în plen, Băsescu a răspuns: „Nu știu. Întrebați-l pe Dragnea. El știe”.

Jurnalistul Dan Andronic a scris recent că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de Traian Băsescu.

În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o „simplă cină”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic și Neculai Onțanu. Gabriel Oprea a evitat de mai multe ori să spună dacă la acea întâlnire au fost prezenți Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi.

DailyBusiness
Activități în București în weekendul 26-27 iulie 2025: concerte, proiecții de film și spectacole de operă
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Cristina Demetrescu anunță horoscopul pentru a doua parte a anului 2025. Ce se întâmplă cu zodiile
Capital.ro
Devine obligatoriu din toamnă. Reguli noi pentru cine transferă bani. UE impune României din 9 octombrie
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a construi o casă în 2025. Lista completă și costurile implicate
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de mărimea unei mingi de golf
wowbiz.ro
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri halucinante: „Am bănuit când am văzut...”. Detaliul pe care l-a observat instant când a început să-i ofere primul ajutor
Evz.ro
Scapă de dependența de dulce. Trucuri naturale pentru stimularea dopaminei
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Accident grav în Bihor! Un motociclist a murit după o coliziune cu 3 vehicule
Cancan.ro
Ce au descoperit anchetatorii pe camera video a lui Felix Baumgartner. Imaginile par să complice și mai mult ancheta
Capital.ro
Românii trebuie să-și facă provizii! Alertă Raed Arafat: Minim 72 ore, se poate extinde la 10 zile
StirileBZI
Mită recunoscută în instanță! Vicepremierul Dragoș Anastasiu în mijlocul unui scandal de proporții! A dat mită unui angajat ANAF
stirilekanald.ro
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
Lista noilor măsuri a fost anunțată. Este revoltă totală