Trei palestinieni au fost împuşcaţi după ce au vrut să înjunghie soldaţi israelieni

Trei palestinieni au încercat să înjunghie joi soldați israelieni într-o intersecție din sudul Cisiordaniei ocupate, înainte de a fi împușcați, a anunțat armata israeliană.

07 ian. 2016, 20:51
Trei palestinieni au fost împuşcaţi după ce au vrut să înjunghie soldaţi israelieni

„Trei atacatori, înarmați cu cuțite, au încercat să înjunghie soldați care asigurau paza intersecției Gush Etzion”, a informat un comunicat militar, adăugând că trupele au răspuns atacului deschizând focul asupra agresorilor. O sursă militară a făcut cunoscut că cei trei și-au pierdut viața.

Intersecția Gush Etzion, situată pe drumul între Betleem și Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, a fost în ultimele săptămâni scena unor atacuri antiisraeliene, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Doi israelieni, puşi sub acuzare după ce au incendiat casa unor palestinieni şi i-au lăsat să ardă de vii

De la 1 octombrie, 22 de israelieni, un american și un eritreean au fost uciși în atacuri comise de palestinieni.

Pe de altă parte, 142 de palestinieni care au atacat sau încercat să atace israelieni au fost omorâți.