Trei tineri au sunat la 112 după ce au rămas înzăpeziţi cu maşina pe Transfăgărăşan

Trei tineri care au rămas înzăpeziți cu mașina pe DN 7C - Transfăgărășan au sunat la 112 pentru a cere ajutor, ei reușind ulterior să ajungă la un refugiu al Serviciului Public Județean Salvamont Argeș.

17 nov. 2016, 12:24
Trei tineri au sunat la 112 după ce au rămas înzăpeziţi cu maşina pe Transfăgărăşan

Apelul la 112 a fost făcut joi dimineață, înainte de ora 4,00, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

„Printr-un apel la 112, dispeceratul ISU Argeș a fost informat că pe DN 7C — Transfăgărășan au rămase înzăpezite trei persoane cu un autoturism. Persoanele au fost îndrumate să părăsească autoturismul și să se îndrepte către refugiul de la cota 2000”, se precizează în comunicat.

Către locul în care se aflau cele trei persoane au fost trimise o ambulanță SMURD și o echipă de jandarmi montani. Echipaje au fost întoarse însă din drum, după ce tinerii au ajuns la refugiu cu ajutorul unui salvamontist.

„Facem precizarea că DN 7C — Transfăgărășan este închis, fiind instalate marcaje de avertizare și bariere”, se mai menționează în comunicatul ISU Argeș.

Citeşte şi Turişti dispăruţi în Munţii Făgăraş. Operaţiunea de salvare este dificilă din cauza riscului mare de producere a avalanşei