TRUCURI care te ajută să mănânci mai multe crudităţi

Legumele proaspete şi verdeţurile nu trebuie să lipsească din meniul zilnic, deoarece acestea asigură pe lângă nutrienţii esenţiali şi enzime şi fibre importante pentru digestie.

02 feb. 2015, 13:56
TRUCURI care te ajută să mănânci mai multe crudităţi

Trucuri care te ajută să mănânci mai multe crudităţi:

1. Ţine în frigider un borcan cu un dressing simplu pe care să-l poţi folosi toată săptămâna, scrie eva.ro.

2. Păstrează în frigider o salată mare făcută, dar fără să-i pui sos. Taie într-un bol mare toate frunzele verzi, răzuieşte morcovi, sfeclă sau alte legume care-ţi plac, acoperă-l cu folie alimentară şi o vei avea mereu la îndemână. Rezistă 2-3 zile la frigider, după care poţi să umpli iar bolul.

Citeşte şi Alimentele pe care le poţi mânca la orice oră fără să te îngraşi

3. Păstrează în frigider pastă de năut (hummus) care merge de minune cu diverse legume crude, cum ar fi morcovi, beţe de ţelină, ardei, castravete, salată verde.

4. Optează pentru lipii din făină integrală pe care dacă le ai la îndemână poţi să le umpli cu salată, pastă de năut, avocado şi salsa făcută în casă. De asemenea, poţi să faci o cantitate dublă de salsa pe care să o păstrezi la frigider într-un borcan. 

5. Păstrează în casă conserve din boabe de fasole şi năut care vor da consistenţă salatei. De asemenea, poţi să fierbi orez integral sau quinoa pe care să le păstrezi câteva zile la frigider pentru a le adăuga în salate.

Citeşte şi Alimente care te menţin în formă şi cum te ajută