Ungaria: Păstrarea chestiunii autonomiei nu încalcă Tratatul de bază româno-ungar

Păstrarea chestiunii autonomiei pe agendă nu încalcă nici pe departe Tratatul de bază româno-ungar, întrucât acesta stipulează că situaţia minorităţilor este o problemă bilaterală, a declarat vineri pentru MTI purtătoarea de cuvânt a MAE ungar, Anna Nagy, informează Agerpres.

15 aug. 2014, 14:12
Ungaria: Păstrarea chestiunii autonomiei nu încalcă Tratatul de bază româno-ungar

Potrivit agenţiei naţionale de presă ungare, ea a reacţionat la o declaraţie de joi a ministrului român de externe, Titus Corlăţean, care a afirmat că sprijinul ungar pentru autonomia etnică încalcă Tratatul de bază româno-ungar.

Ungaria a transmis foarte clar că nu consideră situaţia minorităţii maghiare o afacere internă a României, iar fostul ministrul de externe Janos Martonyi a reiterat acest lucru în timpul vizitei sale la Bucureşti din martie anul trecut, a precizat Anna Nagy.

În ceea ce priveşte autonomia, ea a spus că guvernul român riscă mai degrabă să provoace o dispută cu proprii cetăţeni decât cu Ungaria, dat fiind că este vorba în principal despre un demers al unor cetăţeni români de etnie maghiară.

Liderul Jobbik, Vona Gabor: Autonomia secuilor este un obiectiv care se va realiza, orice ar face statul român

Totuşi, istoria arată că autonomia nu poate fi obţinută fără sprijinul ţării-mamă, a spus Nagy, adăugând că iniţiativele Ungariei nu au drept scop obţinerea autonomiei teritoriale. ‘Acest lucru este frecvent interpretat greşit de partea română’, a mai afirmat ea.