Ponta, discutii importante cu liderii europeni înainte de Consiliul European

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a participat, sâmbătă, la Paris, la invitaţia preşedintelui Franţei, Francois Hollande, la o reuniune a liderilor europeni social-democraţi, pe agenda armonizarea punctelor de vedere privind viitoarea Comisiei Europeană, dar și situația altor instituții cheie ale Uniunii Europene, precum și problema politicilor ce trebuie promovate la nivelul UE, în vederea generării de creștere economică, accelerării investițiilor și creării de locuri de muncă.

RomaniaTV.net
30 aug. 2014, 09:05

La reuniunea social-democraţilor europeni au participat, de asemenea, prim-miniştrii Italiei, Danemarcei, Belgiei, Austriei, Slovaciei, Republicii Cehe, vice-cancelarul german Sigmar Gabriel, precum şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

„Agenda discuţiilor va viza coordonarea poziţiilor privind procesul de desemnare a conducerii instituţiilor europene, în principal desemnarea preşedintelui Consiliului European, a Înaltului Reprezentant şi a preşedintelui Eurogrup, precum şi propunerile pentru Colegiul Comisiei Europene. De asemenea, liderii prezenţi vor avea un schimb de opinii privind evoluţiile recente din vecinătatea estică, cu accent pe situaţia din Ucraina, dar şi din alte zone”, se arată într-un comunicat de presă.