Legea antifumat se modifică. Vezi unde poţi fuma de acum încolo

Cele peste 5 milioane de fumători din România îşi vor putea satisface viciul nu numai în afara restaurantelor,a teraselor sau a altor spaţii publice închise ci şi în interiorul acestora.
Romania TV
16 mai 2016, 13:30
Legea antifumat se modifică. Vezi unde poţi fuma de acum încolo

Senatorii au aprobat două amendamente depuse la contestata lege a deputatei PSD Aurelia Cristea care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, în parcuri lângă locurile de joacă ale copiilor şi în staţiile mijloacelor de transport în comun.

Concret, dacă şi deputaţii vor fi de acord cu amendamentele fumătorii vor avea voie să fumeze şi în spaţiile închise. Astfel, aleşii au modificat definiţia spaţiului public închis. Dacă până acum spaţiul public închis era cel format din doi pereţi, aleşii au decis că acesta este cel încadrat de pereţi de jur împrejur. În plus, se va putea fuma în spaţiile separate, complet izolate şi inscripţionate special, precum şi pe terase exterioare amenajate în acest scop, scrie Libertatea.

“Cele două amendamente repară nişte erori din lege. Legea definea spaţiul public închis ca fiind acel spaţiu care avea acoperiş sau tavan şi doi pereţi. Practic, această reglementare făcea ca pe nicio terasă care avea două laterale prevăzute pentru a opri vântul şi mutarea scrumului de pe o masă pe alta să se poată fuma. Astfel, o terasă care are trei pereţi şi are un front liber nu mai este spaţiu public închis, aşa cum este în toată Europa”, a declarat iniţiatorul amendamentelor.

Conform noilor prevederi ale legii, în toate spaţiile publice se vor putea amenaja camere speciale, destinate exclusiv fumatului, bine izolate şi corect inscripţionate. Fumatul va fi posibil pe lângă penitenciare şi aeroporturi senatorii au adăugat şi spitalele de psihiatrie.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?