Raiffeisen ar putea revizui planurile privind majorarea capitalului cu un miliard de euro

Banca austriacă Raiffeisen Bank International AG îşi revizuieşte planurile privind o emisiune de acţiuni cu drept de subscriere, în valoare de un miliard de euro (1,3 miliarde de dolari), după ce anul trecut a renunţat la pregătirile pentru o vânzare, au declarat surse anonime pentru Bloomberg.
Romania TV
08 feb. 2012, 15:33
Raiffeisen ar putea revizui planurile privind majorarea capitalului cu un miliard de euro

Raiffeisen a discutat cu băncile planurile privind o emisiune de acţiuni cu drept de subscriere şi încă trebuie să decidă dacă va realiza această tranzacţie, susţin sursele. Banca vrea să obţină un miliard de euro, a precizat una din surse, iar alta a anunţat că Raiffeisen nu va începe vânzarea acţiunilor înainte de publicarea rezultatelor financiare din 2011, prevăzută pentru luna viitoare.

Banca are nevoie de bani pentru a-şi majora capitalul şi pentru a-şi reface rezervele afectate de pierderile din Ungaria. Anul trecut Raiffeisen a amânat planurile privind o emisiune de acţiuni cu drept de subscriere, după ce Ungaria a anunţat un act normativ referitor la rambursarea anticipată a creditelor ipotecare în valută. Potrivit proiectului, cetăţenii ungari cu datorii în valută vor putea să-şi ramburseze datoriile la o paritate de 180 de forinţi pentru un franc elveţian şi 250 de forinţi pentru un euro, în timp ce ratele actuale de schimb sunt de 236 forinţi pentru un franc elveţian şi de 288 de forinţi pentru un euro. Din cauza costurilor legate de rambursarea anticipată a creditelor ipotecare în valută, divizia Raiffeisen din Ungaria a înregistrat pierderi, iar acţiunile băncii au scăzut semnificativ la bursă.

Ingrid Krenn-Ditz, purtător de cuvânt al Raiffeisen, a afirmat că vânzarea acţiunilor ar putea reprezenta o opţiune posibilă pentru bancă, în funcţie de evoluţia pieţelor.

Raiffeisen, al treilea mare creditor din Europa de Est, are nevoie de o majorare a capitalului de 2,1 miliarde de euro (2,8 miliarde de dolari) pentru a ajunge la un indicator de capital core Tier-1 de 9% până la 30 iunie 2012, conform datelor EBA – Autoritatea Bancară Europeană.

Grupul bancar austriac a anunţat recent că per total va genera trei miliarde de euro fără a apela la nici un ajutor de la stat, peste cei 2,1 miliarde de euro solicitaţi de EBA, şi echivalentul unui indicator de capital core Tier-1 de 9,4% în trimestrul doi din acest an.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat luna trecută că încercările marilor bănci austriece, prezente şi în România, de a îndeplini cerinţele de capital ale Autorităţii Bancare Europene (EBA) până la mijlocul lui 2012 ar putea avea consecinţe negative pentru operaţiunile lor din Europa Centrală şi de Est (CEE). Deşi Fitch nu se aşteaptă ca băncile austriece să se retragă din Europa Centrală şi de Est, anunţurile băncilor că au intenţia de a-şi reduce expunerea pe unele din statele din CEE şi să crească doar prudent în altele ar putea deteriora mediul operaţional şi aşa fragil în multe state din regiune.

Potrivit Fitch, recent lansata Iniţiativa Viena 2 încearcă să soluţioneze acest conflict potenţial prin coordonarea proiectelor de reglementare din ţările CEE cu cele din ţările occidentale unde se află sediul băncilor. Unul din obiectivele iniţiativei Viena 2 este să se asigure că autorităţile din ţările unde se află sediul central al băncii iau în considerare impactul pe care l-ar putea avea măsurile de reglementare asupra ţărilor din CEE.

Luna trecută, Autoritatea Bancară Europeană a cerut băncilor europene să-şi consolideze capitalul pentru a putea face faţă mai bine pierderilor care ar putea apărea de pe urma obligaţiunilor guvernamentale. Până la finele lunii iunie 2012, principalele bănci europene trebuie să ajungă la un indicator de capital core Tier-1 de 9%.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, fostul iubit al Soranei Cîrstea, a șocat cu mesajul său: ”Mi-e frică că nu am trăit suficient”
Capital.ro
Vești proaste pentru fermieri. Guvernul a stabilit că nu vor primi ajutorul de 800 de euro. Care este noua sumă aprobată
Playtech.ro
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Vor crește pensiile și salariile în 2027? Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: „Statul iese cel mai câştigat din asta”
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor