CCR AMÂNĂ decizia pentru 12 septembrie: Băsescu, suspendat încă 41 zile. Antonescu rămâne interimar

Curtea Constituţională a amânat pronunţarea asupra rezultatului referendumului pentru data de 12 septembrie. CCR a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. Cu o zi în urmă, magistraţii au amânat decizia, după ce au dezbătut mai bine de cinci ore şi au solicitat Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică date despre populaţia cu drept de vot din România, pentru a putea soluţiona mai multe contestaţii. 
Romania TV
02 aug. 2012, 13:10
CCR AMÂNĂ decizia pentru 12 septembrie: Băsescu, suspendat încă 41 zile. Antonescu rămâne interimar

Judecătorii CCR s-au reunit joi, de la ora 9.00, într-o nouă şedinţă pentru a decide daca referendumul de demitere a lui Traian Băsescu este valid sau nu. După aproape şapte ore de discuţii, judecătorii Curţii Constituţionale au decis să amâne luare unei decizii în privinţa validării sau invalidării rezultatului referendumului din 29 iulie. Judecătorii au cerut liste electorale permanente pentru a vedea câţi cetăţeni cu drept de vot sunt în România.

„Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului, pentru data de 12 septembrie 2012. Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. (Adresele prin care Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă au transmis datele solicitate de Curtea Constituţională sunt anexate prezentului comunicat de presă)„, se arată într-un comunicat al CCR.

Curtea mai precizează în comunicat faptul că „în urma deliberărilor, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, contestaţii formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti. Hotărârea este definitivă şi general obligatorie„.

UPDATE 16.45  Premierul Victor Ponta va avea, vineri, o videoconferinţă cu prefecţii, pentru a discuta inclusiv despre actualizarea listelor electorale, au declarat surse oficiale, scrie Mediafax.

UPDATE 16.36 Judecătoarea Aspazia Cojocaru: „După mine, referendumul trebuia anulat. S-a bazat pe date false”

UPDATE 16.27 Judecătorul Ion Predescu a declarat că, până pe 12 septembrie, se va verifica „realitatea cetăţenilor cu drept de vot la 29 iulie”.

UPDATE 16:04 Curtea amână o decizie privind referendumul pentru data de 12 septembrie, urmând să verifice listele electorale. Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.

UPDATE 16:00 Şedinţa CCR s-a încheiat.

UPDATE 13.05 Magistraţii Curţii au reluat şedinţa, după o pauză de aproximativ o oră. 

UPDATE 12.15 Judecătorii CCR au luat pauză, informează România TV.

CCR a anunţat miercuri că a solicitat informaţii Ministerului de Interne şi Institutului Naţional de Statistică (INS) informaţii necesare soluţionării contestaţiilor. 

Este vorba de sesizările depuse de preşedinţii celor două Camere care susţin că baza legală în care a fost convocat referendumul din 29 iulie a fost OUG 41, care elimina cvorumul şi de cea a USL, pe care Uniunea a refuzat să o facă publică.

CITEŞTE ŞI REFERENDUM 2012. Preşedinţii celor două Camere au depus o sesizare la CCR. VEZI DOCUMENTUL

O a treia sesizare a fost făcută de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), care a solicitat Curţii Constituţionale amânarea pronunţării în privinţa referendumului din 29 iulie, până la stabilirea numărului real al cetăţenilor cu drept de vot la această dată.

„Astăzi 1 august 2012, ora 14, au fost înregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central în legătură cu referendumul privind demiterea Preşedintelui României, din data de 29 iulie 2012. După înregistrare s-a procedat la analizarea dosarelor, fiind verificate un număr de 18.548 de procese-verbale întocmite de secţiile de votare din ţară şi străinătate.

În acelaşi timp, au fost înregistrate 3 dosare având ca obiect contestaţii precum şi  mai multe cereri din partea cetăţenilor cu privire la rezultatul referendumului din data de 29 iulie 2012. Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art.77 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat şi de la Ministerul Administraţiei şi Internelor  şi de la Institutul Naţional de Statistică. (…)

În cursul zilei de mâine, 2 august 2012, începând cu ora 9,  Curtea va continua dezbaterile referitoare la contestaţii şi confirmarea rezultatelor referendumului”, anunţa miercuri CCR.

La finalul şedinţei, judecătorul Augustin Zegrean declara că atât INS, cât şi Ministerul de Interne au furnizat datele cerute de Curte, acestea urmând să fie analizate joi dimineaţă.

Ministerul de Interne le-a transmis judecătorilor CCR că numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie, data la care a fost organizat referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este de 18.292.514.

Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României, prin hotărâre.

Potrivit legii, plenul Curţii Constituţionale decide „cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului”. Practic, judecătorii CCR vor stabili  „dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia„. 

„Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”, prevede legea.

Aşa cum stabileşte legea, validarea sau invalidarea referendumului depinde de voturile a 6 judecători din cei 9 care formează plenul Curţii.

Situaţia votului e dificil de prevăzut, mai ales că şi acum, ca şi la precedenta suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în 2007, există suspiciuni cu privire la existenţa unor presiuni asupra judecătorilor, scrie Mediafax.

Judecând după cei care i-au propus în funcţii, Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Mircea Minea şi Iulia Motoc sunt percepuţi ca fiind pro-Traian Băsescu şi PDL.

Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Tudorel Toader sunt asociaţi cu USL, iar Zoltan Puskas este nominalizat de UDMR. Este cunoscut că acesta din urmă a avut momente în care a făcut opinie separată şi rămâne de văzut în ce măsură el se va asocia conduitei UDMR din timpul referendumului.

În condiţiile în care CCR stabileşte că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate, Parlamentul va decide asupra procedurii de urmat. „În situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat„, prevede Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie (art.3).

Conform reglementărilor legale în vigoare, pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, era necesar ca la urne să se prezinte cel puţin 50% plus unu din numărul alegătorilor.

Potrivit rezultatelor finale comunicate miercuri de BEC, prezenţa la vot a fost de 46,24% (8.459.053 alegători au venit la vot din totalul de 18.292.464 de români înscrişi în listele electorale).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT