12.000 de litri de apă sfinţită pentru credincioşi de Bobotează, în curtea Catedralei patriarhale

24 de vase cu cinci sute de litri de apă vor fi amplasate, duminică, de Bobotează, în curtea Catedralei patriarhale, apa urmând a fi sfinţită de Patriarhul Daniel, după oficierea Liturghiei. Şi în alte oraşe se pregătesc ceremonii speciale pentru Bobotează.
Romania TV
04 ian. 2019, 08:57
12.000 de litri de apă sfinţită pentru credincioşi de Bobotează, în curtea Catedralei patriarhale

„Duminică, 6 ianuarie 2019, la sărbătoarea Botezului Domnului, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfinţirea cea Mare a apei (Slujba Agheasmei Mari) în faţa Reşedinţei patriarhale (după ora 11.30)”, au anunţat, vineri, reprezentanţii Patriarhiei Române, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, în curtea Catedralei patriarhale vor fi amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 500 de litri de apă fiecare, apa fiind adusă de la izvorul din Parcul ”Grădina Maicii Domnului” al Reşedinţei Patriarhale.

De asemenea, în faţa Catedralei patriarhale, va fi înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc.

Sibiu: 12.000 de litri de apă sfinţită pentru slujba de Bobotează

Toţi preoţii din municipiul Sibiu, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, vor oficia duminică, în Piaţa Mare din centrul oraşului, slujba de Bobotează, după care vor împărţi peste 12.000 de litri de apă sfinţită credincioşilor, a declarat preotul Emilian Man.

„O să îmbuteliem 15.000 de sticle (de jumătate de litru fiecare n.r.). Mâine de la ora 10,00 începem îmbutelierea sticlelor în Catedrala Mitropolitană. Vom avea şi zece butoaie mari, fiecare de câte 500 de litri”, a explicat preotul Emilian Man.

Voluntarii interesaţi să ajute la îmbutelierea sticlelor cu apă sfinţită sunt aşteptaţi sâmbătă să-i ajute pe preoţi, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Slujba de sfinţire a apei de Bobotează din Piaţa Mare va începe duminică, de la ora 12,00, în Piaţa Mare din Sibiu, a precizat secretarul Mitropoliei Ardealului, preotul Cristian Vaida.

Constanţa: Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi 250.000 de litri de Agheasmă Mare

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a declarat, vineri, că anul acesta, pentru Praznicul Bobotezei, va sfinţi 250.000 de litri de Agheasmă Mare, în cadrul slujbei din Ajunul Bobotezei, de la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Petru şi Pavel, şi la slujba de Sfinţire Mare a Apei, de pe faleza Cazinoului din Constanţa.

Teodosie a precizat, într-o conferinţă de presă organizată vineri la Palatul Arhiepiscopal, că anul acesta, la sfârşitul slujbei de Bobotează ce va fi săvârşită în mod tradiţional, pe faleza Cazinoului din Constanţa, vor fi oferite credincioşilor 200.000 de recipiente din plastic cu Agheasmă Mare, inscripţionate cu etichete tipărite de Arhiepiscopie.

„Anul acesta, sensibili la doleanţele şi necesităţile credincioşilor reuşim, cu ajutorul sponsorilor să, îmbuteliem şi să oferim constănţenilor 200.000 de recipiente de 500 ml, cu Agheasmă Mare, ce va fi sfinţită în cadrul slujbei din Ajunul Bobotezei, de la Catedrala Arhiepiscopală. Vor fi cu 100.000 de recipiente mai mult decât anul trecut”, a declarat Teodosie.

Înaltul Ierarh a mai precizat că în cadrul celor două slujbe distincte, cea din Ajunul Bobotezei şi slujba de pe faleza Cazinoului, vor fi sfinţiţi 250.000 de litri de Agheasmă Mare ce va fi oferită credincioşilor la sfârşitul ceremoniei religioase, atât îmbuteliată în recipiente de plastic cât şi direct din butoaiele ce vor fi purtate în procesiune de atelaje trase de boi şi măgari, pe străzile Constanţei.

Conform programului, transmis de Arhiepiscopia Tomisului, Teodosie va poposi sâmbătă, 5 ianuarie, la ora 14,00, la biserica de piatră Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din Hârşova, de unde va conduce o procesiune până la malul Dunării, pentru săvârşirea unei slujbe de Sfinţire Mare a Apei, la finalul căreia arhiereul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri înotători.

Duminică, 6 decembrie, Teodosie va oficia Sfânta Liturghie începând cu ora 8,50, la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel, din Constanţa, de unde va porni şi tradiţionala procesiune de Bobotează, la ora 11,45, până pe faleza Cazinoului, acolo unde va fi săvârşită slujba de Sfinţire Mare a Apei şi vor fi aruncate cele trei cruci ritualice ce simbolizează arătarea sfintei treimi la apa Iordanului, pentru a fi recuperate şi aduse la mal de înotătorii ce doresc să-şi confirme astfel credinţa în ortodoxia creştină.

În aceeaşi zi, de la ora 16,15, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba de Sfinţire Mare a apei şi la debarcaderul din oraşul Ovidiu, iar de la ora 17,30 va oficia slujba Vecerniei la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, din Techirghiol.

Obiceiuri de Bobotează

Din Agheasma mare e bine să se guste, înainte de masă, timp de 40 de zile, începând cu Boboteaza şi de fiecare dată când se ţine post, potrivit Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza.

Luna ianuarie, din punct de vedere religios, este marcată de mai multe sărbători, începând cu prima zi anului – Anul Nou, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, Sfântul Vasile, continuând apoi cu Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) – zi de post, Botezul Domnului, Boboteaza (6 ianuarie), Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului (7 ianuarie).

 

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Anca Dimancea anunță vești proaste pentru multe zodii. Luna falsă aduce trădări și probleme de sănătate
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Singurul loc din România unde șoferilor li se recomandă să nu se uite înainte
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Serviciu militar! Decizie în România pentru cei de 18–45 ani. Ai termen să răspunzi 31 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații