5 modalităţi prin care poţi deveni mai fericit

Oamenii fericiţi sunt mai longevivi, au o stare de sănătate mai bună, ceea ce înseamnă că au o calitate a vieţii mai bună, spre doesebire de cei care sunt mai tot timpul morocănoşi. Există moduri prin care poţi să-ţi îmbunătăţsţi viaţa, astfel încât să fii mai fericit.
Romania TV
31 ian. 2017, 10:27
5 modalităţi prin care poţi deveni mai fericit

1. Nu te compara cu alții

O sursă a nefericirii noastre poate fi faptul că avem tendinţa să ne comparăm tot timpul cu alţii. De la modul în care îşi cresc alţii copiii, până la cum se îmbracă sau unde îşi petrec concediile. Acest comportament este unul cu un impact negativ aspura unei persoane. Va fi frustrată, nemulţumită, supărată. Cel mai bine este sa nu se mai uite în ograda vecinului, să încerce să-și construiască viaţa după bunul său plac.

2. Fixează-ți obiective realiste

Ca să nu te trezeşti la sfârşit de an că eşti deprimat şi nemulţumit, pentru că ţi se pare că n-ai realizat nimic în anul care a trecut, adoptă o metodă care te ajută. Fixează-ţi obiective pe care trebuie să le îndeplineşti. Stabileşte-ţi ţeluri pe care ştii că le poţi atinge, nu trebuie ca lista de rezoluţii să fie plină numai de obiective măreţe.

Citeşte şi  Cum se manifestă ipohondria

3. Învaţă să ierţi

Nu este bine să porţi ranchiună, să ai supărări cu cei din jurul tău, pentru că îţi va afecta starea de spirit. Iertarea te va face să te simţi împăcat cu tine. Nu-i ierta numai pe cei din jurul tău! Este la fel de important să te ierţi şi pe tine pentru greşelile pe care le faci, pentru că nimeni nu este perfect şi, până la urmă, greşelile te învaţă să nu mai faci acelaşi lucru în viitor. Sunt o experienţă din care ai de învăţat.

4. Nu-ţi pierde speranţa

Oricât de greu ţi-ar fi în unele momente, nu-ţi pierde speranţa! Trebuie să crezi în tine, ca să reușeşti. Dacă ai un eşec, nu te demotiva, poţi încerca din nou. Perseverenţa este una dintre modalităţile cu care vei ajunge să-ţi atingi obiectivele.

5. Fă sport

Exerciţiile fizice te ajută să scapi de stres, să elimini energiile negative. În plus, sportul te ajută şi la menţinerea siluetei. Iar aspectul fizic contează enorm când vine vorba despre fericirea noastră. Persoanele obeze sunt mai lipsite de încredere în forţele proprii, au o stimă de sine scăzută. Însă prin sport, poţi să ai trupul dorit. Iar cine se simte bine în pielea lui este fericit.

Află ce este indicat să mănânci după ce ai depus efort fizic 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
Florin Bratu, verdict înainte de U Craiova – Egnatia! A înfruntat campioana Albaniei și anunță: „Eu zic că 100%!” Exclusiv
Capital.ro
Aproape 70% dintre români au venituri sub medie. O locuință cumpărată prin credit poate ajunge să coste mai mult decât dublu
Playtech.ro
Sorin Grindeanu, despre luxul afișat de liderii PSD. Ce spune despre ceasul și pantofii săi: „Uite, fac și reclamă”
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
Coiful de la Coțofenești, restaurat aproape în totalitate! Transformarea e spectaculoasă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT