ROMANIA-GRECIA: Declaraţie revoltătoare a grecilor

ROMANIA-GRECIA: Adversarii la barajul CM 2014 sunt fericiţi pentru tragerea la sorţi. 
Romania TV
01 nov. 2013, 14:59
ROMANIA-GRECIA: Declaraţie revoltătoare a grecilor

ROMANIA-GRECIA: Cele mai tari meciuri din ultimii ani pentru echipa naţională se vor disputa la mijlocul acestei luni, pe 15, respectiv 19 noiembrie, împotriva Greciei în dublă manşă la baraj.

Lumea fotbalului românesc a dorit Grecia la barajul pentru Campionatul Mondial şi sorţii i-au adus pe eleni în calea lui Marica şi compania. Toţi au considerat că grecii sînt cei mai slabi dintre cele 4 posibile adversare.

Dar se pare că şi grecii au dorit să joace împotriva României la baraj. Cel puţin aşa susţine Dimitris Salpingidis, unul dintre oamenii de bază ai naţionalei.

Acesta consideră pe România chiar sub Islanda, anunţînd că „tricolorii” erau cei mai slabi din urna outsiderilor: „Cred că a fost o tragere bună pentru noi. Este normal ca şi voi să credeţi la fel, şi noi, dar şi voi, eram cei mai slabi din urnele lor”, a spus Salpingidis pentru Digisport.

BILETELE PENTRU GRECIA-ROMÂNIA AU FOST EPUIZATE

Astăzi 31.10.2013, la ora 12.00, au fost puse în vânzare online, pe site-ul www.biletefotbalonline.ro, tichetele alocate suporterilor români pentru meciul tur al play-off-ului de calificare la Cupa Mondială, Grecia-România, joc ce se va disputa vineri 15.11.2013, la Pireu. Întreaga cotă de bilete a fost epuizată în primele zece minute, ca date statistice site-ul fiind accesat în intervalul 12.00-12.10 de un număr de aproximativ 6.000 de doritori. În acest moment, vânzarea este oprită, cota de 1.700 bilete alocată de către federația elenă suporterilor români fiind epuizată.

GRECIA-ROMÂNIA: Lista lui Piţurcă

Federația Română de Fotbal mulțumește și pe această cale fanilor echipei naționale pentru interesul acordat acestui joc decisiv și îi așteaptă în tribunele stadionului „Giorgios Karaiskakis” pentru a-i susține pe tricolori.

Selecționerul echipei noastre naționale, Victor Pițurcă, a definitivat azi, 31 octombrie a.c., lista celor 15 jucători români legitimați la cluburi de peste hotare, care tot azi au primit faxurile de convocare DE PRINCIPIU pentru cele două jocuri contra Greciei, contând pentru play-off-ul de calificare la Cupa Mondială FIFA 2014, acestea fiind programate în zilele de 15 noiembrie a.c., ora 21.45, pe stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu, și 19 noiembrie a.c., ora 21.00, pe Arena Națională din București.

Au primit astăzi faxuri – urmând să afle pe 8 noiembrie a.c., în jurul prânzului, dacă vor fi convocați și definitiv – următorii jucători: Bogdan Ionuț Lobonț (AS Roma), Nicolai Dorin Goian (Asteras Tripolis), Vlad Iulian Chiricheș(Tottenham Hotspur FC), Răzvan Raț-Dincă (West Ham United FC), Răzvan Cociș (Hoverla Ujgorod), Costin Lazăr (PAOK FC), Bănel Nicoliță (FC Nantes), Gabriel Andrei Torje (Espanyol Barcelona), Alexandru Iulian Maxim (VfB Stuttgart), Gheorghe Bucur (Kuban Krasnodar), Gheorghe Teodor Grozav (Terek Groznîi), Claudiu Andrei Keșeru (SC Bastia),Bogdan Sorin Stancu (Genclerbirligi SK), Ciprian Andrei Marica (Getafe CF) și Marius Constantin Niculae (Hoverla Ujgorod).

Lotul complet va fi anunțat sâmbătă, 9 noiembrie a.c., când vom comunica și programul de presă ocazionat de cele două jocuri.

Rugăm unitățile mass-media, acreditate la meciul de la Pireu, să nu se cazeze în hotelul unde va locui naționala, Ledra Marriott din Atena. Delegația noastră va decola spre Grecia pe 13 noiembrie a.c., la ora 17.30, de pe aeroportul Henri Coandă, și va părăsi Atena, în direcția București, în ziua de 16 noiembrie a.c., la ora 13.30.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Mesajele ascunse din discursul lui Trump la Davos. Cum a testat președintele SUA limitele Europei și ale NATO. Analist: „Este o formă de presiune”
Capital.ro
S-a stins un actor legendar. Toată lumea îl plânge. E doliu în lumea filmelor: A fost întotdeauna un adevărat maestru
Playtech.ro
Unde plăteşti parcarea în Bucureşti: diferenţa dintre liniile albastre şi albe
Adevarul
O brutărie din Moscova este în pragul falimentului după ce Putin i-a făcut reclamă. Ce il nemulțumește pe patronul afacerii
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fanii Real Madrid și FC Barcelona sunt îndoliați! Celebrul fotbalist s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani: „Unul dintre jucătorii legendari ai clubului”
iamsport.ro
Tranzacție uriașă: un colos cu active de 116 miliarde de euro vrea să cumpere fosta firmă a membrului Generației de Aur!
MediaFlux
De câți bani are nevoie o familie pentru a trăi decent în România. Calculele Ministrului Muncii
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day