Peste 60 de tone de carne de la Avicola Călăraşi retrase din magazine

Peste 65 de tone de carne de la Avicola Călăraşi au fost retrase de la vânzare începând din 30 octombrie, iar 22,4 tone au fost distruse, a spus, miercuri, preşedintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu, precizând că nu există motive de îngrijorare pentru sănătatea populaţiei.
Romania TV
06 nov. 2013, 18:04
Peste 60 de tone de carne de la Avicola Călăraşi retrase din magazine

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a declarat, miercuri, într-o conferinţă, că au fost verificate, din 30 octombrie, produsele Avicola Călăraşi din mai multe lanţuri de magazine.

Din lanţul de magazine „care a apărut în informarea de presă” (Selgros, n.r.), au fost retrase 55,7 tone de carne, din care 22 de tone au fost distruse „ca urmare a solicitării operatorului din motive de marketing”, a spus Mănăstireanu.

În celelate magazine, a fost identificat un număr de 10 tone de carne de la Avicola Călăraşi, din care au fost retrase de la vânzare 5,4 tone, iar 400 de kilograme au fost distruse.

Din probele prelevate, au fost finalizate 14, două fiind pozitive pentru salmonella.

„Toate datele converg spre faptul că problema este la manipulare, depozitare şi igienă personală. Omul este purtător de salmonella„, a spus Mănăstireanu.

Cele două loturi din care au fost prelevate probele pozitive proveneau din două depozite ale Selgros din Bucureşti.

Alte 22 de probe, prelevate de la Braşov, Cluj, Suceava şi Prahova, sunt la laborator, a mai spus Mănăstireanu.

„Carnea cu rezultate pozitive va fi dirijată spre neutralizare indiferent de tipul de salmonella tipizat”, a declarat preşedintele ANSVSA.

Citeşte şi: Tone de carne de pui INFESTATĂ cu o BACTERIE suspectă, retrase din magazine

Consiliul ştiinţific al ANSVSA, din care fac parte academicieni şi medici, convocat în 2 noiembrie, a ajuns la concluzia că nu există motive de îngrijorare faţă de siguranţa alimentară şi implicit faţă de starea de sănătate a populaţiei, a mai spus Mănăstireanu, arătând că nu se consumă în România carne de pasăre crudă, iar toate tipurile de salmonella sunt distruse la temperaturi de peste 70 de grade Celsius.

Totodată, a mai menţionat Mănăstireanu, conform datelor furnizate de Institutul de Sănătate Publică, cazurile de toxinfecţie alimentară cu Salmonella în luna octombrie sunt în scădere faţă de luna septembrie 2013 şi cu mult în scădere faţă de luna octombrie 2012.

Mănăstireanu a mai precizat că o echipă a ANSVSA a fost în control la Avicola Călăraşi. „Pe toate documentele Avicola Călăraşi de autocontrol, ale abatorului Călăraşi de autocontrol şi cele de control oficial ale DSV (Direcţiei Santitare Veterinare, n.r.) Călăraşi nu a existat niciun buletin pozitiv la Salmonella species”.

Totodată, la Avicola Buzău, cu care Avicola Călăraşi are contracte de prestări servicii, toate buletinele de analiză au fost negative.

Preşedintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu, declara, în 30 octombrie, că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în urma informaţiilor privind livrarea de carne de pui alterată de către Avicola Călăraşi, la „un lanţ de supermarket-uri”, destinatar fiind Selgros, conform informaţiilor anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.

Mănăstireanu spunea că au fost începute verificări în toată ţara în lanţul de supermarket-uri şi că managementul acestuia a decis să retragă de la vânzare toate loturile provenind de la Avicola Călăraşi.

Compania Selgros a informat, în acelaşi context, că în septembrie a refuzat în mai multe magazine livrări de la furnizorul Avicola Călăraşi din cauza aspectului şi a calităţii necorespunzătoare.

Administratorul Avicola Călăraşi, Orlando Daher, cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane euro, susţine că suspiciunea de salmonella din septembrie nu s-a confirmat, carnea fiind atunci „pusă în consum”, şi a adăugat că situaţia creată acum „provoacă pierderi care vor duce la faliment”.

Citeşte şi: De ce a retras Selgros de la vânzare carnea suspectă, de la Avicola Călăraşi

Potrivit Mediafax, Orlando Daher este cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, el primind interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. În acest dosar au fost arestate 16 persoane, între care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, şi funcţionarul ANAF Antonio Burlacu.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale în acest dosar, reţelele de firmă fantomă constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăileşti SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtăşeşti SA, Avicola Călăraşi SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internaţional SRL, Caliprix International SRL şi Carmistin SRL, controlate de membri ai grupării.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpaţii din dosar, Orlando Daher, a dispus reambalarea unor cantităţi importante de pui grill, de ordinul zecilor de tone, returnate din hypermarket. Astfel el i-a cerut adminstratorului unei firme care presta servicii către SC Avicola Călăraşi SA să îl ajute să găsească o soluţie prin care se pot reambala cantităţi de pui, fără ca activitatea să fie supravegheată sau verificată de persoane specializate, respectiv de medici veterinari.

DailyBusiness
Ministrul Energiei explică de ce este golit Lacul Vidraru. „Am văzut teoriile conspiraționiste semi-reptiliene, niște aberații cât casa”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Thiam, transferat de FCSB! Gigi Becali a detonat bomba de la miezul nopții
Capital.ro
Călin Georgescu revine spectaculos în prim-planul politic. Planul, scos la iveală: Vor încerca să atace foarte serios
Playtech.ro
Distanța clădirilor față de drumuri publice, în 2025. Totul depinde de şosea
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
România pierde 1,5 miliarde de euro pe mâna CFR. Fonduri PNRR anulate
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost ucisă cu sânge rece de partenerul ei, în Constanța. Bărbatul a înjunghiat-o în propria lor locuință
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au anunțat când va avea loc prima ninsoare din toamna 2025 în România. Data exactă
iamsport.ro
Mașina care a scris istorie inclusiv în România comunistă împlinește 56 de ani! Cum arăta primul model Skoda vândut în peste un milion de unități
MediaFlux
Pensiile care se modifică complet. Ministrul Muncii anunță sprijin real și corect
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Motivul pentru care familia Măruță a cerut ordin de protecție: hărțuitorul ar fi obsedat de Andra! ”Sunt îngerul ei păzitor!”