Gest fără precedent: Cele mai mari asociaţii de protecţia mediului părăsesc Conferinţa de la Varşovia

Marile organizaţii neguvernamentele, cum ar fi Greenpeace sau Fondul Mondial pentru Viaţă Sălbatică (WWF), au anunţat joi că părăsesc Conferinţa dedicată schimbărilor climatice de la Varşovia, în ajunul închiderii sale oficiale, din motiv că discuţiile "nu duc la nimic".
Cristina Dinu
21 nov. 2013, 12:38
Gest fără precedent: Cele mai mari asociaţii de protecţia mediului părăsesc Conferinţa de la Varşovia

Aceasta este o decizie fără precedent în cadrul negocierilor ONU majore cu privire la lupta împotriva schimbărilor climatice, notează AFP, citată de Agerpres.

„Organizaţiile şi mişcările ce reprezintă societatea civilă din întreaga lume au decis să găsească o utilizare mai bună a timpului lor, retrăgându-se de la discuţiile de la Varşovia”, scriu ONG-urile într-un comunicat.

„Conferinţa de la Varşovia, care trebuia să marcheze o etapă importantă în tranziţia spre un viitor durabil, nu va duce la nimic„, au estimat Greenpeace, Oxfam, WWF, Amis de la Terre – Europe, Confederaţia Internaţională a Sindicatelor şi ActionAid International.

Forumul de la Varşovia urmează să se încheie vineri, după aproape două săptămâni de negocieri, care ar fi trebuit să pună bazele unui acord aşteptat în 2015, la Paris, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe plan mondial, scrie AFP.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Au plătit 15 euro pe noapte pentru o cameră în Veneția. Ce au descoperit turiștii când au ajuns la hotel
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT