Jamaica şi-a deschis prima companie de marijuana „medicală”

Jamaica şi-a deschis prima companie de produse medicale pe bază de marijuana, Medicanja, specialiştii firmei urmând să cerceteze şi să dezvolte tratamente care vor conţine tetrahidrocanabinol, potrivit Mediafax.
Romania TV
05 dec. 2013, 17:50
Jamaica şi-a deschis prima companie de marijuana

 Ministrul jamaican al Industriei, Investiţiilor şi Comerţului, Anthony Hylton, s-a numărat printre oficialii guvernamentali care au participat la ceremonia din Kingston, marţi seară, când a fost anunţată deschiderea companiei sub numele de MediCanja.

Jamaica a fost mult timp recunoscută ca fiind cel mai mare exportator de marijuana în Statele Unite ale Americii din zona Caraibilor.

Dar MediCanja marchează primul efort pentru a găsi surse de venit legitime din bogata cultură de marijuana din Jamaica, dar încă ilicită.

 Compania se va axa iniţial pe cercetare şi dezvoltarea de produse implicând tetrahidrocanabinolul (THC), un compus din marijuana care are efecte medicale, dar nu şi efecte psihoactive, au declarat oficialii companiei.

Aceştia au precizat că unele tulpini de marijuana au fost modificate genetic şi conţin un nivel ridicat de tetrahidrocanabinol şi niveluri foarte scăzute de elemente psihoactive.

Citeşte şi Marijuana ar putea fi legalizată şi în România

Henry Lowe, un om de ştiinţă local şi antreprenor, care este preşedintele executiv al MediCanja, a spus că cercetările iniţiale se vor concentra puternic pe dezvoltarea unor astfel de tulpini de „ganja”.

Marijuana medicinală ar putea avea un efect multiplu prin concentrarea altor industrii precum turismul de sănătate”, a spus Lowe, la evenimentul de lansare a companiei.

„În cele din urmă”, a spus acesta, canabisul medical ar putea ajuta „la transformarea tinerei economii a Jamaicăi”.

Lowe a refuzat să declare cum intenţionează să se aprovizioneze cu marijuana, materia primă din care viitoarele produse vor fi dezvoltate, dar el a afirmat că totul va fi legal.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, propunere-șoc în fotbalul românesc după ce a văzut analiza lui Vassaras: „Să anunțe în maxim 20 de secunde”
Capital.ro
Nicușor Dan anunță direcția noului Guvern: „Nu există vreo șansă” pentru alianțe anti-europene. Președintele confirmă consultări cu toate partidele, inclusiv AUR
Playtech.ro
Când este obligatorie folosirea luminilor de zi și ce amenzi riști dacă nu respecți regula
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Cărți de identitate electronice. Până la ce dată se mai pot face gratuit și ce conțin noile buletine
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi