Maimuţa „Dracula”, considerată dispărută, a fost descoperită în Borneo VIDEO

O maimuţă "dispărută" a fost redescoperită într-o junglă din Borneo de către o echipă internaţională de cercetători, într-o nouă expediţie.
Romania TV
22 ian. 2012, 10:53
Maimuţa

Una din cele mai rare şi mai puţin cunoscute primate din lume, Langurul cenuşiu al lui Miller, a fost găsită în viaţă, deşi se credea că a dispărut din lume în 2004. Specia are o faţă neagră, şi un guler alb, de „Dracula”, glumesc experţii.

O parte din cele câteva fotografii existente ale animalului au fost realizate de capacane foto şi au adus primele dovezi că animalul încă mai există.

Maimuţa a fost descoperită în pădurea Wehea, din Borneo, o junglă izolată, în care nu se ştia că ar trăi acest animal.

„Descoperirea noastră confirmă că maimuţa încă mai există în Borneo, însă este posibil să fie una din cele mai ameninţate primate din lume”, a declarat Brent Loken, de la Universitatea Simon Fraser din Canada.

„Este o cursă împotriva timpului pentru a proteja multe specii din Borneo. Este greu să realizezi strategii de conservare când nu ştim zonele exacte în care trăiesc”, a mai spus cercetătorul.

Langurul cenuşiu al lui Miller face parte din genul Presbytis, găsit în Borneo, Sumatra, Java şi peninsula Thai-Malay.

În Borneo, langurul a fost găsit într-o zonă micuţă din nord-estul ţării, iar habitatul său este distrus de incendii, locuinţele oamenilor şi transformarea pădurilor în zone pentru agricultură şi minerit.

Studiul este publicat în revista American Journal of Primatology.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Decăderea Ştiinţei, în cifre! Avertisment în 10 pași al lui Andrei Vochin înaintea returului cu Levski: „De ce principalul adversar al Craiovei este chiar Craiova”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 iulie. Cât costă astăzi un litru de benzină și motorină. Cele mai mici tarife din țară
Playtech.ro
Cât costă o vacanță pe litoral în august 2026. Prețurile diferă cu mii de lei de la o stațiune la alta
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Horoscop 29 iulie. Viața mai multor zodii se schimbă radical azi. Ghinionul bate la ușă pentru unii nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România