Liderul Verzilor germani: Romii pleacă din România şi Bulgaria din cauza sărăciei şi a discriminării

Cem Özdemir, copreşedintele Verzilor germani, critică marţi, într-un interviu, "populismul ieftin" al conservatorilor bavarezi la adresa românilor şi bulgarilor şi susţine că adevărata problemă e cea a romilor din România şi Bulgaria, nevoiţi să plece din cauza sărăciei şi a discriminării, informează Mediafax.
Romania TV
07 ian. 2014, 12:21
Liderul Verzilor germani: Romii pleacă din România şi Bulgaria din cauza sărăciei şi a discriminării

Într-un interviu acordat publicaţiei Schwäbische Zeitung, liderul ecologiştilor germani a lansat un atac la adresa cancelarului Angela Merkel şi a aliaţilor bavarezi din CSU care sunt la putere de opt ani, „dar nu au făcut nimic împotriva sărăciei şi discriminării în Europa”.

Referitor la declaraţiile politicienilor CSU privind muncitorii din România şi Bulgaria, Cem Özdemir le pune pe seama alegerilor locale dn Bavaria, din 18 martie.

„CSU nu aduce în discuţie ce se poate face pentru a rezolva lipsa forţei de muncă calificate din economia germană şi nici a problemei celor aflaţi într-o situaţie socială dificilă şi supuşi unei discriminări brutale, mă refer la romii bulgari şi români. Aceşti europeni şi europence au nevoie de sprijin în ţările lor natale. Ei pleacă pentru că nu au nicio perspectivă, nicio altă posibilitate. Asta trebuie să schimbăm”, a declarat Özdemir, acuzând CSU de „populism ieftin”.

Copreşedintele Verzilor a respins afirmaţiile politicienilor germani care acuză lipsa de pregătire a românilor şi bulgarilor care ajung în Germania, dar a precizat că există o problemă cu romii şi condiţiile lor de trai în România şi Bulgaria.

„La noi vin, în special, bulgari şi români cu calificare. Realitatea este mai complicată decât o prezintă CSU prin declaraţii în presă. Dar există şi sărăcie multă şi discriminare în Europa, oameni care trebuie să trăiască în România şi în Bulgaria într-o sărăcie ca în lumea a treia. Avem nevoie de o strategie europeană pentru romi, pentru a le asigura condiţii demne de viaţă”, a spus Cem Özdemir. Acesta susţine că mulţi romi afirmă că „le era mai bine în comunism decât într-o Europă democratică”.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine.

„Imiganţii care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de şomaj), alocaţia pentru copii şi asigurarea de sănătate trebuie trimişi rapid înapoi în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente”, a spus Brok, citat de ziarul Bild.

Secretarul general al CSU, Andreas Scheuer, a declarat, luni, că muncitorii calificaţi sunt bineveniţi în ţara sa, dar a precizat că 46% din românii şi bulgarii ajunşi în Germania după 2007 nu au niciun fel de pregătire profesională, iar Berlinul nu trebuie să importe problemele altora.

„Institutul pentru piaţa muncii şi cercetare profesională a Agenţiei Federale pentru Muncă a estimat că în 2014 vor fi până la 180.000 de imigranţi din România şi Bulgaria, după deschiderea pieţei muncii. Există deja strigăte de ajutor în acest sens de mai bine de un an, printre altele de la oraşe şi comune”, a declarat, într-un interviu acordat Die Welt, Andreas Scheuer, secretarul general al Uniunii Creştin-Sociale, aliaţii din Bavaria ai cancelarului Angela Merkel.

Acesta a mai precizat că trebuie restrâns accesul imigranţilor la sistemul de asigurări sociale.

Andreas Scheuer a spus că formaţiunea sa este de acord cu libertatea de circulaţie, dar Germania nu trebuie să devină „atelierul de reparaţii” al Europei.

„Spunem «Da» libertăţii de circulaţie. Muncitorii calificaţi sunt bineveniţi. Economia germană are nevoie de ei. Dar, potrivit cifrelor Agenţiei Federale pentru Muncă, 46% din românii şi bulgarii, care au venit în Germania după 2007, nu au niciun fel de pregătire profesională. De ce trebuie să devină Germania atelierul de reparaţii al Europei? De ce trebuie să importăm în Germania problemele altor ţări?”, a declarat secretarul general al CSU.

Scheuer a recunoscut faptul că „economia germană are beneficii ca urmare a europenilor care lucrează” în Germania, dar s-a întrebat de ce trebuie importate probleme a căror cauză se află în altă parte.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Denis Popescu concurează la Roma şi peste două zile are examenul de licenţă: „Dimineaţa învăţ, seara învăţ, dar mai am o săptămână şi termin!”. Video
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Vladimir Putin este în doliu. A murit una dintre cele mai dragi persoane din viața lui
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?